Antonin Ciolan – muzicianul patriot

A fost sortit succesului încă din vremea studiilor, corul pe care l-a alcătuit şi dirijat când avea doar 18 ani câştigând aprecierea muzicienilor prezenţi în sala de festivităţi a Mitropoliei din Iaşi. Mai mult ca sigur, a contat recomandarea compozitorului, profesorului sever Gavriil Musicescu. Antonin Ciolan nu l-a dezamăgit, având privilegiul de a dirija, alternativ cu maestrul, corul Mitropoliei ieşene în turneul la Sankt Peterburg şi Moscova, unde fragmente din Cântările Liturgice au fost ascultate de ţarul Nicolae al II-lea împreună cu familia imperială. De altfel, tânărul dirijor a coordonat, fără plată, şi corul bisericii Sfântu Nicolae, celălalt ansamblu vocal de prestigiu al Iaşului în prima jumătate a secolului trecut.

În ordine cronologică, al doilea muzician român important care l-a preţuit mult pe Antonin Ciolan a fost George Enescu. Aflat în refugiu la Iaşi în 1917, el l-a programat tot mai des pe tânărul dirijor al Societăţii muzicale ce-i purta numele şi a pledat într-un interviu, cu temperată revoltă, în favoarea calităţilor excepţionale de muzician şi de organizator pe care le dovedise tânărul Antonin Ciolan. Enescu a intervenit public în ziarul ieşean Evenimentul revoltat de  atacurile unor mediocrităţi care îi reproşau năvalnicului dirijor favorizarea creaţiei simfonice germană şi rusă (Wagner, Beethoven, Ceaikovski). Asta, într-o epocă de început al secolului XX dominată de romanţe, polci şi cadriluri ce puteau fi ascultate în restaurantele, în cafenelele înstărite ale Iaşului, chiar în antractele spectacolelor Teatrului Naţional.

La începutul deceniului 1941-1950, Antonin Ciolan era considerat unul dintre cei mai valoroşi muzicieni, util propagandei româneşti în unele ţinuturi din Moldova României Mari. Când a fost inaugurat şi sfinţit la Chişinău Turnul Dezrobirii Basarabiei (septembrie 1942), corurile reunite din Chişinău, Bălţi, Soroca, Hotin, Orhei, Cetatea Albă şi Ismail, pregătite separat de Antonin Ciolan, au cântat Imnele Sfintei Liturghii, cântece patriotice şi populare, dirijate de el. Le-au ascultat atunci, odată cu mulţimea prezentă la manifestare, regele Mihai I al României, primul ministru, politicieni importanţi, ierarhi de frunte ai Bisericii Ortodoxe Române. În urma acestui succes, în octombrie 1942, Antonin Ciolan a fost numit, fără a fi cerut, director general muzical şi prim-dirijor al orchestrei Operei din Odessa. Vivacitatea, spiritul organizatoric, eficienţa, calităţile strict muzicale strălucite i-au permis să dirijeze într-un an şi jumătate 24 spectacole de operă şi balet. Antonin Ciolan a dirijat multe concerte la Cernăuţi şi la Chişinău – activitate ce i-a fost reproşată în 1945 de autorităţile comuniste din România până la a fi considerat criminal de război şi încarcerat. Spre lauda lor, colegii de la Opera din Odessa, studenţii săi de la Conservatorul ieşean au trimis memorii Ministerului Culturii de la Bucureşti prin care au descris, conform realităţii, activitatea bogată, performanţele muzicale ale lui Antonin Ciolan, demontând acuzaţiile neîntemeiate de fraudă ce i-au fost aduse.

După două arestări, după patru luni de închisoare, după memoriul adresat Ministerului de Interne, Antonin Ciolan a fost reabilitat, dar stabilirea oficială a realităţii prin documente, a rămas necunoscută muzicienilor, publicului larg, favorizând tăcerea, îndoielile şi intrigile unor muzicieni ieşeni mediocri, invidioşi pe succesul său, doritori să-i preia funcţiile de profesor şi de dirijor. Nesuportând acel climat duşmănos, în 1947 Antonin Ciolan a părăsit Iaşul natal, după 43 de ani de muncă pasionată pentru dezvoltarea vieţii muzicale a urbei. Au urmat doi ani în care a îndeplinit funcţia de dirijor al orchestrei Filarmonicii din Bucureşti, de unde nu peste multă vreme a plecat, deoarece unii colegi de pupitru l-au văzut ca pe un concurent pe şeful de orchestră dinamic, experimentat, plin de succes.

La vârsta de 66 de ani, Antonin Ciolan a plecat la Cluj, unde autorităţile i-au acordat tot ce a dorit. A fost, desigur, profesor la Conservator, unde i-a şlefuit pe viitorii şefi de orchestră Erich Bergel şi Emi Simon (amintesc numai două nume), dar, începând de la 1 septembrie 1955, când a fost înfiinţată Filarmonica, în calitate de director şi prim-dirijor a educat orchestra până la nivelul egal celei de la filarmonica bucureşteană, discurile Electrecord, înregistrările Radio, concertele la festivalul George Enescu favorizând apariţia unor cronici entuziaste despre ansamblul clujean şi maestrul său.

Importanţa lui Antonin Ciolan ca dirijor constă în precizia, dinamismul, vivacitatea şi amploarea sonoră a versiunilor sale interpretative – desigur, potrivire a temperamentului năvalnic, ştiinţei de carte, respectării partiturii şi educaţiei germane stricte din tinereţe. Fermitatea sa, dublată de omenie şi dorinţa de a ajuta, au fost alte calităţi pentru care Sergiu Celibidache, elevul său de la Iaşi, a păstrat o afectuoasă amintire.

Sunt de apreciat iniţiativele lui Gheorghe Muşat, mulţi ani prim-trompetist în Orchestra filarmonicii clujene, solist, profesor la Academia de Muzică Gheorghe Dima, conducător de formaţii, care a redactat monografia lui Antonin Ciolan, publicată în 2012 la editura Ecou Transilvan şi, într-o nouă ediţie, în 2017, la editura Junimea. După decenii în care meritele patriarhului dirijorilor, Antonin Ciolan, au fost ocolite, uitate, realizările sale şi-au găsit în cele din urmă locul documentate într-un volum consistent, impresionant, mult necesar pentru studiul istoriei muzicii româneşti.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor