Apel disperat al lui Zelenski: Închideţi cerul deasupra Ucrainei sau dați-ne avioane!

duminică, 06 martie 2022, 16:54
1 MIN
 Apel disperat al lui Zelenski: Închideţi cerul deasupra Ucrainei sau dați-ne avioane!

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunţat duminică distrugerea totală a unui aeroport din apropiere de oraşul Viniţa, din vestul ţării, lovit de opt rachete ruseşti, şi a cerut din nou Occidentului să închidă spaţiul aerian deasupra Ucrainei.

''Paşnica Viniţa nu a ameninţat niciodată Rusia. Atacul brutal şi cinic cu rachete a lăsat aeroportul complet distrus. Ei (ruşii) continuă să distrugă infrastructura noastră, viaţa noastră, pe care am construit-o noi înşine, părinţii noştri, bunicii noştri, generaţii de ucraineni (…)'', a spus el într-o nouă înregistrare video postată pe contul oficial de Telegram al preşedintelui.

''Noi repetăm în fiecare zi: închideţi cerul deasupra Ucrainei. Închideţi-l pentru toate rachetele ruseşti, pentru avioane, pentru toţi aceşti terorişti. Faceţi o zonă aeriană umanitară fără rachete, fără bombe'', s-a adresat el din nou aliaţilor din NATO, care deja au exclus instituirea unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei.

''Suntem oameni şi este datoria voastră umanitară să protejaţi oamenii şi puteţi face acest lucru. Dacă nu o faceţi, daţi-ne avioane ca să ne putem apăra", a spus el, făcând apel la "responsabilitatea" liderilor mondiali.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii