Aprobare de la Guvern: Se pot cere bani de la UE pentru proiectul Spitalului Regional

miercuri, 15 mai 2019, 01:49
2 MIN
 Aprobare de la Guvern: Se pot cere bani de la UE pentru proiectul Spitalului Regional

Prima cerere de finanţare europeană pentru spitalele regionale din ţară va fi depusă în cazul unităţii de la Iaşi.

Guvernul a aprobat ieri indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, ceea ce deschide drumul pentru întocmirea şi înaintarea solicitării de fonduri la Comisia Europeană. Executivul are în plan construirea a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj şi Craiova.

Fiecare spital are o valoare estimată de 500 milioane euro (inclusiv TVA), sumă necesară pentru construirea, dotarea şi punerea în funcţiune a unităţii.

„Costul este estimat la 500 milioane euro, din care 150 milioane euro finanţare nerambursabilă. Spitalul va avea 850 de paturi în regim de spitalizare continuă şi 45 de paturi pentru spitalizare de zi. Va oferi servicii medicale de înaltă complexitate, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic şi tratament pentru cetăţenii din întreaga regiune“, a declarat ieri premierul Viorica Dăncilă.

În ceea ce priveşte spitalele din Cluj şi Craiova, indicatorii tehnico-economici vor fi aprobaţi în lunile următoare. Aprobarea studiului de fezabilitate în cazul Iaşului poate duce la situaţia în care unitatea ieşeană să devină primul spital regional care accesează fondurile europene disponibile atât în perioada bugetară actuală, cât şi în perioada următoare (2021 – 2027).

Con­struirea Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi este un proiect fazat pe două programări întrucât costurile estimate sunt semnificativ mai mari decât cele estimate iniţial (150 milioane euro).

În actuala programare (2014 – 2020, cu termene de execuţie finale în 2023), SRU Iaşi are la dispoziţie 50 milioane euro de la UE şi o sumă identică de la Guvern.

Conform studiului de fezabilitate, fondurile ce pot fi accesate încă din acest an vor fi utilizate pentru întocmirea proiectului tehnic, a planului de reorganizare locală (model inovativ de organizare şi funcţionare a SRU, conversia serviciilor etc.) şi a planurilor de tranziţie (inclusiv planul de training, curricula de training şi reabilitare, modernizare şi dotare centru de training).

Ulterior, în etapa a doua de implementare, în perioada 2021 – 2027 sunt programate lucrările de execuţie. SRU Iaşi va fi construit în Moara de Vânt, unde Primăria a pus la dispoziţia Ministerului Sănătăţii o suprafaţă de 12 hectare în centrul platoului.

Comentarii