Arafat, despre pavilionul ars: Avea aviz de la pompieri, dar nu și autorizaţie

vineri, 29 ianuarie 2021, 21:31
2 MIN
 Arafat, despre pavilionul ars: Avea aviz de la pompieri, dar nu și autorizaţie

Pavilionul de la Institutul "Matei Balş" în care a izbucnit incendiul soldat cu cinci morți avea aviz din partea pompierilor, însă nu și autorizaţie, a declarat, vineri seară, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. El a spus că, în urma unui control din noiembrie, ISU Bucureşti a stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens.

"Aviz a existat pe documentaţie, nu este emisă autorizaţia. De altfel, la controlul din noiembrie, colegii de la ISU Bucureşti au stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens. Dar, vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii. Trebuie să ştim foarte clar că autorizaţia este, de fapt, o atestare din partea pompierilor că respectă toate condiţiile de prevenire, dar asta nu înseamnă că garantează. Niciodată nu garantează că nu va fi un incident sau un incendiu”, a declarat Raed Arafat, vineri seara.

Avizul este documentul emis de ISU pe un proiect, iar autorizaţia, pentru a fi emisă, necesită verificarea în teren a îndeplinirii măsurilor specificate în proiect, cum ar fi existenţa unor culoare de evacuare în caz de incendiu, a unor dotări cu sisteme de detecţie şi stingere.

În cazul Institutului Matei Balş, avizul a fost eliberat anul trecut, în martie.

Arafat a explicat că, în cazul spitalelor, este vorba în general despre clădiri vechi, care dacă nu ar fi modificate nu ar necesita autorizaţie, dar care necesită autorizaţie pentru că la ele s-au făcut lucrări de modificare, modernizare, compartimentare.

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

Comentarii