Asistenţii maternali şi angajaţii DGASPC Iaşi vor primi salariile restante, după ce Guvernul a alocat bani din fondul de rezervă

sâmbătă, 16 decembrie 2023, 18:17
1 MIN
 Asistenţii maternali şi angajaţii DGASPC Iaşi vor primi salariile restante, după ce Guvernul a alocat bani din fondul de rezervă

Şeful Consiliului Judeţean Iaşi Costel Alexe a anunţat că angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi şi asistenţii maternali îşi vor primi salariile restante, după ce Guvernul a alocat din fondul de rezervă suma de 8,1 milioane de lei.

Costel Alexe susţine că este regretabil că în fiecare an se ajunge în aceasă situaţie, el precizând că Guvernul ar trebui să ia măsuri din timp pentru a rezolva problemele financiare.

 "Potrivit hotărârii de Guvern, judeţul Iaşi va primi peste 8,1 milioane de lei pentru asigurarea drepturilor salariale ale angajaţilor DGASPC. Luni vom convoca o şedinţă de îndată a Consiliului Judeţean Iaşi pentru a face rectificările bugetare necesare, astfel încât asistenţii maternali şi întreg personalul DGASPC să primească sumele restante care li se cuvin. Este însă regretabil că în fiecare an se ajunge în această situaţie, iar Guvernul României trebuie să ia măsuri din timp pentru actualizarea standardelor de cost pentru serviciile sociale", a scris pe Facebook preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Totodată, şeful CJ Iaşi consideră că "nu le putem mulţumi îndeajuns colegilor care lucrează la Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului pentru toate eforturile pe care le fac, pentru solidaritatea şi dedicarea cu care îşi fac treaba atunci când vine vorba de protecţia şi îngrijirea celor vulnerabili".

 

Comentarii