Asociaţia care se opune pasajelor din Podu Roş propune amenajarea Bahluiului cu bani din Planul de redresare

miercuri, 24 februarie 2021, 02:55
1 MIN
 Asociaţia care se opune pasajelor din Podu Roş propune amenajarea Bahluiului cu bani din Planul de redresare

O organizaţie neguvernamentală propune ca proiectul de amenajare arhitecturală a râului Bahlui să fie finanţat prin intermediul planului de redresare şi rezilienţă. În acest sens, Asociaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ (APTA) a înaintat Ministerului Investiţiilor o fişă de proiect. 

Primăria are documentaţie tehnică făcută pentru acest proiect încă de acum peste şase ani. „Este un proiect care sprijină tranziţia verde, încadrându-se în cerinţa ca fiecare plan de redresare şi rezilienţă să includă cel puţin 37% cheltuieli legate de climă. Studiile arată că apa are un efect de reducere a temperaturii în perioadele toride din an şi acţionează ca un filtru pentru aer, adică reduce poluarea”, este un argument al APTA pentru ca proiectul să beneficieze de finanţare prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit organizaţiei, un alt motiv vizează faptul că pune în valoare luciul de apă, îmbunătăţeşte calitatea aerului prin crearea unei axe verzi, încurajează deplasările nemotorizate de-a lungul Bahluiului, calmează traficul pe splaiuri şi creează oportunitatea unor noi trasee pentru transportul public. „Dacă se va concretiza proiectul pasajelor supraterane, amenajarea albiei ca axă verde va fi compromisă exact în partea centrală a oraşului. În loc de a pune în valoare ochiul de apă şi de a crea un culoar verde de-a lungul Bahluiului, Iaşul va avea o centură auto prin mijlocul său, sporind poluarea aerului, fonică şi congestiile”, a mai arătat APTA.

Comentarii