Ateliere inedite pentru copii, la Palatul Culturii

marți, 18 mai 2021, 21:27
2 MIN
 Ateliere inedite pentru copii, la Palatul Culturii

Palatul Culturii a pregătit o serie de ateliere pentru copiii din Iaşi, cei mici având ocazia să afle care este secretul florilor, cum pot să picteze autoportret sau să asambleze un ceas. 

Activităţile fac parte din seria de ateliere DICE – D(istractiv)-I(nteractiv)-C(reativ)-E(ducativ), urmând să se desfăşoare în Sala de Educaţie Muzeală a Palatului Culturii. Primul atelier al săptămânii a avut loc ieri, copiii prezenţi având ocazia să afle tainele tesutului la gherghef. Astăzi, de la ora 14, şi vineri de la ora 11, se va desfăşura atelierul „Tu, Eu, şi Florile”, recomandat copiilor cu vârsta de peste 5 ani. Participanţii vor vizita şi expoziţia „Maeştrii picturii româneşti în patrimoniul muzeului de Artă Iaşi”, urmând să realizeze o lucrare după modelul celor prezentate în expoziţie. Preţul unui bilet este de 15 de lei. Joi, de la ora 14.00, va avea loc atelierul de pictură „(Auto)portret”, pentru copiii cu vârsta peste 10 ani. În cadrul activităţii va avea loc o vizită a expoziţiei „Maeştrii artei interbelice româneşti în coleciţile muzeului de Artă Iaşi”, urmând ca cei mici să parcurgă etapele principale de realizare a unui portret. Preţul unui bilet este 15 lei. Sâmbătă, de la ora 14.00, „Ceasul – o călătorie în timp”, recomandat copiilor cu vârsta de peste 8 ani, include o vizită a expoziţiei „RetroTehnica”, urmând ca cei mici să decoreze şi să asambleze un ceas. Preţul unui bilet este de 20 de lei. 

Comentarii