Autostrada A8 trece de o barieră. 100 kilometri din județ, pregătiți pentru proiectare

vineri, 13 noiembrie 2020, 02:57
2 MIN
 Autostrada A8 trece de o barieră. 100 kilometri din județ, pregătiți pentru proiectare

Procedura de atribuire a întocmirii documentaţiei a fost suspendată cu trei săptămâni în urmă. Noul termen de depunere a ofertelor este 25 noiembrie.

Licitaţia pentru atribuirea pachetului de Completare/ Revizuire/ Actualizare a Studiului de Fezabilitate şi elaborare a Proiectului pentru autorizaţia de construire, a Proiectului pentru autorizarea lucrărilor de desfiinţare şi a Proiectului tehnic de execuţie pentru segmentul ieşean al A8 a fost reluată. Procedura a fost suspendată timp de trei săptămâni, pe motivul formulării în ultimul moment a mai multor solicitări de clarificare a unor aspecte din Caietul de sarcini. Noul termen pentru depunere a ofertelor, menţionat pe platforma electronică de achiziţii publice, este 25 noiembrie.

Evaluarea financiară urmează să înceapă în ianuarie, iar cel mai târziu la vară va fi cunoscut numele câştigătorului. Acesta va avea la dispoziţie 25 de luni să finalizeze documentaţia solicitată.

„În perioada 15 ianuarie – 1 februarie 2021 vom avea desemnat un proiectant pentru cei 100,14 km din A8“, declara, la momentul suspendării licitaţiei, reprezentantul asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă“ la Ministerul Transporturilor. Adrian Covăsnianu s-a arătat încrezător că, în ciuda celor trei săptămâni de întârziere, procedura totală va fi respectată. Licitaţia a fost lansată pe 1 septembrie, cu un cost estimat între 62 şi 73,37 milioane de lei, iar ofertele trebuiau anunţate cel mai târziu pe 23 octombrie.

Între timp, pe celălalt tronson, Tg. Mureş-Ditrău-Tg. Neamţ (Siret), în lungime de 211 km, revizuirea şi actualizarea studiului de fezabilitate a trecut de jumătate. Aici, termenul iniţial de finalizare este începutul anului viitor, dar în mod cert va fi prelungit până la vară.

Cât priveşte podul peste Prut, Adrian Covăsnianu a amintit că este în derulare procedura de obţinere a avizului de mediu, care va mai dura încă cel puţin un an.

Comentarii