Autostrada de 130 kilometri finanţată de China ameninţă să falimenteze Muntenegru

vineri, 28 mai 2021, 21:25
1 MIN
 Autostrada de 130 kilometri finanţată de China ameninţă să falimenteze Muntenegru

Un proiect faraonic, o autostradă de 130 km pentru a conecta portul muntenegrean Bar cu graniţa sârbă, prin tuneluri şi viaducte monumentale, a costat până acum Muntenegrul 1 miliard de dolari cheltuiţi pe parcursul a şase ani, dar în acest moment au fost construiţi doar 41 km de drum, potrivit La Repubblica.

Lucrarea a fost finanţată graţie unui împrumut de la o bancă chineză, iar construcţia este încredinţată către China Road and Bridge Corporation. Acum, această lucrare neterminată ameninţă cu falimentul micul stat balcanic.

De fapt, până în iulie, ţara trebuie să ramburseze o parte a împrumutului către Beijing, dar nu are bani. Apelul către Uniunea Europeană a rămas fără soluţionarea dorită şi există chiar temeri că, în caz de insolvenţă, China poate solicita o parte din teritoriul său naţional, aşa cum s-a întâmplat deja în alte situaţii.

Uniunea Europeană vrea să restricţioneze accesulpe piaţa sa al companiilor străine care primesc subvenţii guvernamentale, măsură care poate avea repercusiuni în special pentru firmele susţinute de China, transmite CNBC.

Comisia Europeană a propus pe 6 mai trei instrumente noi care îi vor permite să investigheze contribuţiile financiare ale autorităţilor publice din ţările din afara UE. Acest lucru se va întâmpla firmele beneficiare înseacă să participe la piaţa europeană.

 

Comentarii