Bâlbâieli juridice în dosarul unui accident rutier controversat

miercuri, 11 aprilie 2018, 01:50
3 MIN
 Bâlbâieli juridice în dosarul unui accident rutier controversat

Cea acuzată, o tânără din Hârlău, nu recunoaşte un accident rutier mortal despre care procurorii spun că l-a comis.

Situaţie rarisimă, la Tribunalul Iaşi. Luni, în a doua zi de Paşte, judecătorii acestei instanţe au dispus rejudecarea unei cauze privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu în cazul unei tinere, decizie rar întâlnită în justiţie.

E vorba de dosarul în care Oana Ozoreanu, o tânără din Hârlău, este acuzată de ucidere din culpă pentru un accident mortal. Ieşeanca ceruse Judecătoriei Hârlău să fie pusă sub control judiciar, însă instanţa i-a respins cererea fără a o cita să-şi expună punctul de vedere. Din acest motiv, invocând inclusiv normele CEDO, judecătorii de la Tribunal au dispus rejudecarea cererii de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

„Din punctul meu de vedere, din păcate, persoanei pe care o reprezint i-a fost încălcat în mod deliberat dreptul la libertate individuală şi siguranţă. Pe fondul cauzei, nu există probe pentru ceea ce se întâmplă, din mai 2017, cu viaţa domnişoarei Ozoreanu. Asist la proceduri în care injustiţia se produce prin manifestarea actului de justiţie!“, ne-a declarat Constantin Cristian Curcă, avocatul Oanei Ozoreanu.

Tânăra de 28 de ani a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău pentru o faptă pe care ar fi comis-o pe 14 februarie 2017, când ar fi lovit mortal un bărbat.

Potrivit rechizitoriului, victima, Mircea Brînzanu, ar fi circulat pe partea carosabilă când a fost lovită, afară fiind viscol. Nu au fost martori şi nici camere de supraveghere care să surprindă accidentul, însă procurorii au vizionat imagini surprinse de camerele video din apropierea locului accidentului, plasând, astfel, maşina tinerei la locul accidentului la ora la care acesta ar fi avut loc.

Procurorii au invocat şi o expertiză potrivit căreia tânăra circula cu 36 de kilometri pe oră când a avut loc accidentul, viteză prea mare raportat la condiţiile de drum de atunci. De asemenea, procurorii mai susţin că, imediat după ce l-ar fi lovit pe bărbat, Ozoreanu a plecat de la faţa locului şi ar fi încercat să scape de răspunderea penală.

Procurorii au suspiciuni inclusiv că maşina tinerei ar fi suferit reparaţii, astfel încât urmările accidentului asupra acesteia să nu mai fie vizibile. De asemenea, anchetatorii au adunat mai multe declaraţii contradictorii în timpul anchetei, considerând că tatăl şi trei martore ar fi dat declaraţii nesincere, atunci când au fost întrebate dacă au văzut-o pe Ozoreanu în ziua respectivă.

La rândul ei, Ozoreanu ar fi ofe­rit declaraţii contradictorii atunci când a fost întrebată unde se afla în momentul accidentului. Apărarea neagă vehement cele imputate de Parchet susţinând că expertiza este incorectă şi că anchetatorii au reţinut o situaţie de fapt greşită, în sensul că tânăra nu este cea care l-a lovit cu maşina pe Brînzanu.

Comentarii