Bani de la Guvern pentru 100 metri de drum comunal de lângă Iaşi

marți, 31 mai 2022, 16:40
1 MIN
 Bani de la Guvern pentru 100 metri de drum comunal de lângă Iaşi

Compania Naţională de Investiţii alocă aproape 3 milioane de lei pentru consolidarea unui segment de 100 de metri de pe Drumul Comunal 16, în localitatea Golăieşti. 

Contractul scos la licitaţie cuprinde proiectare, asistenţă tehnică şi execuţia lucrărilor (7 luni), urmate de perioada de garanţie (36 de luni). Ofertele vor fi evaluate după componenta financiară (80 la sută) şi experienţa profesională (20 la sută). Înscrierile sunt aşteptate până pe 6 iulie.

Proiectul finanţat de CNI la Golăieşti vine în continuarea celui pe care Primăria Victoria îl realizează cu bani din fonduri proprii pentru consolidarea a trei porţiuni din acelaşi drum comunal, aflat pe malul Jijiei, în total 260 de metri.

Segmentele de drum degradat se află în satele Victoria şi Luceni. Administraţia locală a alocat în acest sens 2 milioane de lei pentru „readucerea la starea iniţială a drumului în zonele cu cedări şi lucrări de reparaţii asupra dalelor degradate din beton de ciment rutier”.

Anunţul de licitaţie al Primăriei Victoria, unde termenul de depunere a ofertelor a expirat ieri, menţionează că drumul respectiv a fost modernizat în 2014. Lucrările de consolidare vor dura 12 luni după atribuirea contractului. 

Comentarii