Bărbat împușcat mortal la o vânătoare ilegală de mistreți

luni, 05 octombrie 2020, 18:11
1 MIN
 Bărbat împușcat mortal la o vânătoare ilegală de mistreți

Un bărbat de 66 de ani din Sighetu Marmației este cercetat pentru că și-a împușcat mortal un cunoscut.

Vânau mistreți fără autorizație, iar victima, în vârstă de 71 de ani, a murit, în ciuda eforturilor depuse de salvatori. Principalul suspect va da socoteală pentru ucidere din culpă, uz fără drept de armă letală, dar și braconaj.

Omul a fost împușcat mortal din greșeală de prietenul său care îl însoțea la braconaj. Aceasta a sunat la 112 când și-a dat seama ce s-a întâmplat.

Tragedia a avut loc, luni dimineață, pe un fond privat de vânătoare, din localitatea Sighetu Marmației. Salvamontiștii au plecat în ajutorul victimei, pe un teren accidentat.

Misunea salvatorilor nu a fost deloc ușoară. Au apelat și la un elicopter SMURD, însă bărbatul împușcat a murit la scurt timp de la anunțarea incidentului.

Comentarii