Bătaie cu bâte şi ciomege în centrul oraşului. Tatăl şi-a chemat şi fiii în ajutor. Vor plăti bani grei victimei

marți, 12 decembrie 2023, 02:50
2 MIN
 Bătaie cu bâte şi ciomege în centrul oraşului. Tatăl şi-a chemat şi fiii în ajutor. Vor plăti bani grei victimei

O duşmănie veche de doi ani între două familii a ajuns în faţa judecătorilor, după un scandal public, cu bâte şi ciomege. Soluţia găsită de magistraţi ar putea să nu rezolve însă nimic.

Cele două familii din Hârlău se duşmăneau din august 2021, când avusese loc un conflict fizic. Neînţelegerile au continuat, culminând în iulie acest an, când Gheorghiţă Şalariu şi-a văzut inamicul, Gheorghe D., singur, în apropierea magazinului Kosarom, din zona centrală a oraşului. Faptul că era dimineaţă, iar zona era intens circulată, nu l-a deranjat prea mult. Şi-a chemat cei doi fii şi au tăbărât asupra adversarului.

„Lecţia” a fost începută de tată, care a început să-şi lovească duşmanul cu o bâtă metalică de baseball, în timp ce fiii săi îl loveau cu pumnii şi picioarele. Apoi i-a dat bâta unuia dintre fii, să lovească şi el. Victima a fost bătută câteva minute cu bâta de baseball şi cu un ciomag din lemn, până nu s-a mai putut apăra. După acestea, cei trei agresori s-au urcat în maşinile cu care veniseră, îndepărtându-se.

Gheorghe D. a scăpat fără răni grave, având totuşi nevoie de o lună de îngrijiri medicale, iar cei trei Şalariu au fost trimişi în judecată pentru lovire sau alte violenţe în circumstanţe agravante. Agresorii şi-au recunoscut în totalitate faptele, ceea ce le-a asigurat un tratament judiciar mai uşor. Toţi trei au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare pentru lovire şi un an de închisoare pentru tulburarea liniştii publice.

Executarea pedepselor rezultante, de 2 ani şi 4 luni de închisoare, a fost suspendată de judecători pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Din daunele materiale de 5.000 de lei, solicitate de victimă, magistraţii Judecătoriei Hârlău au aprobat doar decontarea consultaţiei medicale de medicină legală în valoare de 39 de lei, singura pentru care fusese depusă o chitanţă la dosar. În schimb, judecătorii au aprobat obligarea celor trei agresori la plata a 30.000 de lei ca daune morale. Ei vor trebui să presteze şi câte 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul unei instituţii subordonate primăriei Hârlău. 

Comentarii