Bătaie cu spray-uri paralizante într-un club din campusul Tudor Vladimirescu

luni, 13 ianuarie 2020, 02:50
1 MIN
 Bătaie cu spray-uri paralizante într-un club din campusul Tudor Vladimirescu

O altercaţie dintr-un club din zona Tudor Vladimirescu a făcut ca patru tineri să aibă nevoie de îngrijiri medicale, aceştia fiind transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf. Spiridon“.

Astfel, un tânăr de 23 de ani din Vaslui a fost diagnosticat cu contuzie la coapsa dreaptă, dar şi cu arsură chimică la ambii ochi, cel mai probabil din cauza folosirii de spray paralizant. După investigaţii a fost trimis la domiciliu, cu recomandări din partea medicilor.

Un alt tânăr, de 20 de ani, din Bacău prezenta traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, contuzie piramidă nazală şi contuzie la nivelul sprâncenei drepte, fiind dirijat la Spitalul de Neurochirurgie.

Medicii din UPU mai precizează că şi ceilalţi doi, de 20 şi 24 de ani, prezentau arsură chimică la nivelul feţei şi contuzii multiple. Unul dintre ei avea arsuri de gradul I pe aproximativ 2% din suprafaţa corporală pe faţă şi în regiunea cervicală anterioară, necesitând mai multe investigaţii.

Comentarii