Bătălie pe marcaje. Asociatul Citadin a contestat o licitaţie a municipalității

miercuri, 23 mai 2018, 01:58
3 MIN
 Bătălie pe marcaje. Asociatul Citadin a contestat o licitaţie a municipalității

Situaţie atipică la Primăria Iaşi: o firmă de sub autoritatea Consiliului Local face parte dintr-o asociere ce a contestat o licitaţie a municipalităţii.

Procedura face referire la un acord-cadru pentru lucrări de marcaje rutiere, iar firma este Citadin. Socie­tatea este asociată cu Loial Impex SRL (Bu­cureşti, lider de asociere), iar această companie a atacat licitaţia la Consiliul Naţional pentru Soluţio­narea Contes­taţiilor (CNSC). Liderul de asociere spune că municipalitatea a studiat „superficial“ unele documente depuse de alţi ofertanţi şi a adoptat o decizie „nelegală şi neîntemeiată“.

La mijloc este vorba despre un contract cu o valoare estimată de municipalitate la aproape 5 milioane lei. La procedură s-au înscris doi ofertanţi: asocierea Loial – Citadin şi firma Teo Trans Consulting SRL. Din contestaţia înregistrată la CNSC reiese că asocierea a avut o ofertă financiară în valoare de 4,5 milioane lei, în timp ce celălalt participant la licitaţie a ofertat 3,4 milioane lei. Având în vedere că ambele oferte au îndeplinit criteriile tehnice, Pri­măria a decis atribuirea contractului către ofertantul cu cel mai mic preţ.

În urma raportului de procedură, Loial Impex a depus o contestaţie în care a susţinut că celălalt ofertant trebuia exclus de la licitaţie. Contestatarul a explicat că un document depus de adjudecatar la dosar (o declaraţie pe proprie răspundere) ar cuprinde in­formaţii „false“. Concret, partici­panţii la licitaţie trebuiau să declare dacă s-au aflat anterior într-o situaţie în care să le fi fost reziliat un contract similar.

Conform Loial Impex, ofertantul câştigător a spus că nu a existat o astfel de situaţie, cu toate că, în 2015, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a arătat într-un document constatator că firma în cauză „şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale ceea ce a condus la rezilierea acordului-cadru nr. 121/ 30.10.2015 şi la producerea de prejudicii autorităţii contractante în valoare de 51.553,44 lei“.

„Prin răspunsul la notificarea prealabilă (pas anterior depunerii unei contestaţii, n.r.), autoritatea contractantă (Primăria Iaşi, n.r.) recunoaşte că nu a avut cunoştinţă de existenţa acestui document constatator despre care a aflat de la subscrisa, recunoscând practic că nu a făcut niciun demers pentru a verifica informaţiile furnizate (…) mai ales în condiţiile în care documentele constatatoare sunt de regulă publice“, se arată în contestaţie.

Par­tenerul de asociere al Citadin a concluzionat că Primăria Iaşi a făcut „o analiză superficială“ şi a luat o decizie „nelegală şi neîntemeiată“, invocând şi alte motive. În final, Loial Impex a solicitat anularea hotărârii municipalităţii şi obligarea acesteia de a reevalua ofertele.

„Contestaţia este depusă de Loial Impex, Citadin este doar parte din asociere, noi nu putem depune contestaţie“, a comentat scurt, ieri, directorul Citadin, Marius Io­nescu. Contestaţia a fost înaintată în pri­ma parte a lunii mai, iar o decizie a CNSC ar putea fi dată publicităţii până la sfârşitul lunii în curs.

Comentarii