Băut şi fără permis, la miezul nopţii, prin Nicolina. Cum l-au pedepsit judecătorii

vineri, 19 august 2022, 01:50
2 MIN
 Băut şi fără permis, la miezul nopţii, prin Nicolina. Cum l-au pedepsit judecătorii

Băut bine, un ieșean s-a oprit și să bea o bere „la botul calului”. Nu ar fi fost nicio problemă, dacă nu și-ar fi băut berea în dreptul mașinii cu care venise. Polițiștilor care l-au luat la întrebări le-a răspuns că a trebuit să plece de urgență de acasă.

Spre sfârșitul lunii octombrie 2018, la miez de noapte, polițiștii au fost anunțați de un șofer că un participant la trafic conducea haotic un Volkswagen pe șoseaua Nicolina. Autoturismul a oprit în dreptul unui magazin alimentar din zona Rond Vechi. Șoferul și-a cumpărat o bere pe care a băut-o lângă mașină, după care s-a urcat din nou la volan. În cinci minute, polițiștii au ajuns la fața locului și au oprit mașina condusă de Dumitru Roșu. În urma verificărilor și a testării medicale, s-a constatat că acesta nu avea permis, dar avea o alcoolemie de 2,4‰ în sânge.

Audiat ca suspect, Roșu a explicat că în noaptea respectivă se afla la domiciliu, în comuna Mogoșești. Băuse peste zi 3 litri de vin de casă, iar la 2.30 fusese sunat de sora sa și anunțat că mama lor, internată la „Sf. Spiridon”, intrase în comă. Acest lucru l-ar fi făcut să se urce la volan, deși nu avea permis și era băut. Nu a explicat însă de ce oprise la Rondul Vechi pentru a mai bea, câtă vreme se grăbea să-și vadă mama. În fața judecătorilor, și-a recunoscut și regretat fapta. „Instanța reține că inculpatul a avut un comportament periculos în trafic, conducând haotic, alcoolemia fiind ridicată şi a optat să conducă autoturismul ştiind că nu are permis de conducere. Pe de altă parte, instanța reține și aspectul că starea de pericol nu s-a concretizat într-un accident de circulaţie. S-a prezentat la solicitările organelor de cercetare penală, a avut o conduită adecvată şi a contribuit la stabilirea adevărului judiciar”, au reținut magistrații Judecătoriei.

Aceștia l-au condamnat la o amendă penală de 6.000 de lei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și la un an de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pentru conducere fără permis. În plus, i s-a interzis dreptul să mai conducă timp de 5 ani.

Comentarii