Berbecii care plătesc şi decid

Nu cu mulţi ani în urmă, în timpul Jocurilor Olimpice, ne uitam căscând, plictisiţi de noianul de medalii ale sportului românesc, la câte o boacănă făcută de vreo echipă românească în preliminariile competiţiilor europene de fotbal, boacănă trecută cu vederea şi, oricum, reparată urgent de cei care au comis-o. În ultimele două zile, însă, am fost martorii unui fenomen simbiotic între "performanţele" olimpicilor români de la Tokyo şi isprăvile fotbaliatorilor români prin cele competiţii europene, de care se pare că doar CFR Cluj a scăpat, fiind, parcă în afara ceasului rău cu pisica neagră. Despre comportarea sportivilor români la olimpiada japoneză, este bine să aşteptăm urma care scapă turma, deşi – după ultimele ratări ale lui Alin Firfirică şi ale "optului" ramerelor şansele de a depăşi acest oprimant 1-3-0 din clasamentul pe medalii sunt minuscule. Dincolo de firimiturile oferite din bugetul de subzistenţă al sportului de către guvernanţii vechi şi noi, problema mai este şi una de atitudine. După un an de lâncezeală provocată de acest nesimţit de coronavirus, sportivii români-ca-brazii clachează la primele încercări mai dificile. Nu mă refer la "copilul minune" David Popovici, care şi-a depăşit cu mult condiţia, nu mă refer nici la campioana de scrimă Ana-Maria Popescu, a cărei ratare la o secundă, determinată de o clipă fatidică şi nu de banii (ne)oferiţi de ministrul Novak. Iar aşa-zisa "ratare" a Anei s-a soldat , totuşi, cu o medalie de argint de valoare excepţională.

Şi fotbalul românesc are nevoie de bani. Nimic nou, până acum, o susţine chiar şi unul dintre buldozerele care l-au distrus, Mitică Dragomir. Numai că mulţi dintre suporterii balonului rotund, uită că, la nivel de club, aceste echipe care ne fac de râsul-plânsul prin cele cupe europene, nu duc lipsă de bani. Problema stă în management şi asta se vede comparând CFR Cluj cu restul echipelor. Aşa cum a spus, cu oarecare emfază, antrenorul Marius Şumudică, CFR Cluj are şansa să joace în Europa până în decembrie. Dar celelalte, se întreabă Şumudică nu fără puţină maliţie? Răspunsul a venit urgent: FCSB, Sepsi şi Craiova au pierdut una după alta calificarea în turul III (din patru!) preliminar al competiţiei săracilor, Conference League. Sigur, că pentru exploratorii de alibiuri, două din trei ratări consumate la lovituri de departajare şi a treia la scor minim, înseamnă o doză de ghinion, dar este prostie să vorbeşti de ghinion când ajungi la "loterie" cu alde Karagandî din Kazahstan sau Laci din Albania. Excluzând pe Sepsi, echipă debutantă şi eliminată de un adversar decent, rămânem cu FCSB şi CSU Craiova, ale căror degringolade erau previzibile. Chiar extrem de previzibile.

La FCSB, criteriul managerial al lui Gigi Becali, "eu dau banul, eu conduc" a… condus la un şir de antrenori anonimi la cârma (?) echipei, care ar fi avut, poate, şanse de progres într-un mediu sănătos. Poate că evoluţia lui Dinu Todoran ar fi fost alta, dacă nu s-ar fi mulţumit, de dragul banilor satrapului, într-o simplă portavoce a şefului de turmă. Evoluţia, încă de pe vremea lui Anghelache şi Petrea a continuat şi a avut ca finalitate ruşinea din Kazahstan.

Mai trist este că megalomania din Pipera a făcut prozeliţi, devenind contagioasă. În Bănie, conform suporterilor CSU Craiova, tehnicianul elen Marinos Ouzounidis, cel sub comanda căruia CSU a obţinut în acest an două trofee, a fost ejectat de Gigi din Craiova (Mihai Rotaru), pentru că grecul a îndrăznit să protesteze la vânzarea lui Cicîldău. Şi a fost dat afară în cel mai idiot moment posibil, în care trebuia reparată o ruşine. E adevărat că patronul decide când să fie vândut un jucător. Dar este la fel de adevărat ca un patron de caracter să discute cu antrenorul: "Uite, bre Marinache, eu am o ofertă bună pentru Cic, am putea aduce bani la club, cam cu ce soi de jucător l-am putea înlocui?" Vax: eu plătesc, eu decid, e un argument mai simplu.

Trist este că mai jos de atât nu se poate ajunge, chiar dacă modelul Becali-Niculae (de la Astra) – Rotaru s-ar generaliza în tot campionatul. Pentru a uita nereuşitele olimpicilor români, o strategie pe termen lung este posibilă. La fel, pentru revigorarea naţionalelor de fotbal. Pentru cluburi, este o utopie, atât timp cât asemenea berbeci infatuaţi plătesc şi decid.

Nicolae GRECU

Publicitate și alte recomandări video