Bijuteria CFR creată la Pașcani, testată prin munții Sucevei

marți, 20 octombrie 2020, 08:34
1 MIN
 Bijuteria CFR creată la Pașcani, testată prin munții Sucevei

Un tren diesel românesc produs la Pașcani, care se speră că va fi un mare succes pe piața europeană, aflat în ultimele faze de testare, a fost văzut în ultimele zile pe căile ferate din Suceava. Automotorul DMU-01, construit la Electroputere VFU Pașcani, este supus la teste de complexitate mare, până la altitudini de peste 900 de metri, pentru demonstrarea conformității cu standardele în vigoare. Zona Mestecăniș a fost aleasă pentru o parte din aceste teste, având în vedere linia din acea zonă, cu urcare de intensitate și apoi coborâre accelerată. Trenul a pendulat de la Suceava spre Mestecăniș.

În cadrul programului de testare sunt peste 95.000 de valori de înregistrat și peste 900 de situații de testat, de la temperatură, linie, viteză etc.

Automotorul diesel este produs de Electroputere VFU Pașcani, unde lucrează și suceveni.

Automotorul este destinat transportului pe distanțe medii, cu viteză maximă de 120 km/h și are o capacitate de 164 de pasageri (142 la clasa a 2-a și 22 la clasa 1), iar trenul are 60 de metri lungime.

Aceste tipuri de garnituri sunt considerate ale viitorului din mai multe motive. Sunt trenuri cu un consum relativ redus și au capacitate de transport medie. Exact ceea ce se caută în mai toată Europa feroviară, unde se pune accent pe trasee scurte și medii, unde este nevoie de trenuri cât mai dese, însă nu neapărat de capacitate mare.

Continuarea, pe monitorulsv.ro

Comentarii