Bilanţ teatral 2017, la TNI

Două din cele opt premiere au fost semnate de regizorul Ion Sapdaru, una relevând predilecţia sa pentru absurd (de data aceasta, plecând de la romanul lui Vladimir Nabokov, Invitaţie la eşafod, premiera: 21 februarie, iar anterior, în 2015 de la proza scurtă a lui Franz Kafka, Metamorfoza). Atmosfera absurd-grotescă e bine redată, decorul şi registrele de joc ale actorilor sunt disociate pentru a impune prăpastia dintre protagonist şi ceilalţi, oamenii-marionetă. Cu mici excepţii, e un spectacol pentru actori, iar nu unul de regie. Excepţia o constituie intuirea şi valorificarea posibilităţii de a construi situaţiile scenice groteşti cu actorii pe baza absurdă conferită de întreaga atmosferă susţinută de decor şi recuzită. Tot un spectacol pentru actori, dar fără o intuiţie sclipitoare ca în cazul anterior, lipsindu-i o viziune regizorală originală este Chiriţa în provinţie (premiera: 11 noiembrie) când regizorul Ion Sapdaru decide că a venit timpul să ofere rolul titular tânărului actor Horia Veriveş. O actualizare deplină ar fi fost mai de folos tânărului spectator, decât această montare controversabilă, în intervalul dintre trecut şi prezent, insuficient relevantă pentru prezent, indecisă (calul e viu în bună tradiţie a punerilor în scenă cu Chiriţa, dar curcanul de plastic), imprecisă în ceea ce priveşte intenţiile regizorale.

Dintre regizorii de marcă, a montat în 2017 la Iaşi Radu Afrim. Măcelăria lui Iov (premiera: 25 februarie) e unul dintre cele mai bune spectacole ale regizorului. În două situaţii aflate la poluri opuse devine dificil să vorbeşti despre un spectacol. Rămâi fără cuvinte dacă spectacolul e prea bun sau prea prost. Măcelăria lui Iov face parte din prima categorie. Jocul de excepţie al actorilor ieşeni şi universul audiovideo inedit îl fac de neuitat. Cel mai simplu e să îţi dai seama că ai de a face cu un spectacol nemaipomenit atunci când ţi-l aminteşti după mult timp. În cazul unui spectacol mediocru, trebuie să faci eforturi pentru a-l rememora. Măcelăria lui Iov jonglează pe muchia fragilă dintre detaşare şi implicare, ajungând la performanţe greu de atins regizoral. Jocul actorilor din rolurile principale este implicat şi expresiv, în timp ce contratemele bufe sunt la polul opus, al distanţării. Punând între paranteze contrapunctările burleşti, avem o mostră de artă teatrală excelent condusă regizoral. Întregul spectacular construit pe bază de contraste (şi ilar, şi grav) generează show-ul, cu scene legate prin song-uri, tipic afrimian. Videomapping-ul  (Andrei Cozlac) potenţează prin imagini incredibile, abstracte sau concrete, subiectele abordate. KARMAngeria lui Radu Afrim propune o nirvana estetică.

Nu au lipsit nici propunerile tinerilor creatori, cum ar fi Povestea păsării fără cuib (textul şi interpretarea: Ada Lupu, regia: Iris Spiridon, premiera: 21 aprilie) sau Sandros (regia: Cristi Avram, premiera: 12 iunie). Ada Lupu a câştigat cu monodrama Povestea păsării fără cuib premiul I la un concurs de dramaturgie de la Bacău şi a participat cu spectacolul la mai multe festivaluri din ţară. Ada Lupu s-a afirmat ca actriţă lucrând cu regizori care au solicitat-o şi i-au scos la lumină potenţialul (Radu Afrim, Radu Nica, Nic Ularu), după care a început să scrie scenarii şi versuri pentru song-uri. Este o actriţă inteligentă, o fire iscoditoare şi inventivă, asumându-şi rolul în mod conştient, atentă la detalii şi la viziunea de ansamblu la care contribuie prin partitura ei. Cristi Avram este un tânăr regizor ieşean care lucrează atent cu actorii, influenţat în propriile mizanscene de stilul lui Radu Afrim, inventiv în ceea ce priveşte soluţiile regizorale şi intens preocupat de domeniul teatral.

Seceta roşie (scenariul şi regia: Petru Hadârcă, după Cartea foametei de Larisa Turea, premiera: 6 iunie) este un spectacol de teatru documentar despre înfometarea din Basarabia anilor 1946-1947, un fenomen care a urmărit pierderea credinţei, moralităţii, conştiinţei naţionale; acest fenomen a forţat limitele instinctului de conservare conducând înspre devieri precum canibalismul, deshumarea cadavrelor şi consumarea acestora. Prin comportamentele extreme, latura socioculturală a omului a fost îngrijorător pusă între paranteze, reducându-se la a fi doar individ biologic, devenind ”lup pentru om” sau fiară.

Cu scopul de a face cunoscut teatrul românesc clasic în rândul tinerilor, sunt binevenite actualizările textelor tradiţionale. Regizoarea Irina Popescu Boieru îşi îndreaptă atenţia asupra piesei Moartea unui artist de Horia Lovinescu pe care o montează independent de epoca în care a fost scrisă, punând accent pe motive şi pe problematica familiei. Viziunea regizorală ca atare nu e nonconformistă, dar decorul e schematic şi sugestiv, iar actorii sunt încurajaţi să se exprime, dezvoltând partituri valabile. În cazul textelor clasice (Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale), sunt de dorit actualizările radicale care, fără a se îndepărta de text pentru a nu îşi pierde scopul educativ, să reprezinte viziuni regizorale autentice, construind situaţii scenice şi caractere inedite, atractive pentru publicul secolului XXI.

Destul de multe spectacole invitate sau în turneu au putut fi vizionate în 2017 la TNI, dar acestea nu formează obiectul prezentului bilanţ. Dintre regizorii importanţi, care au montat de-a lungul timpului la Iaşi, lipsesc nume precum Mihai Măniuţiu, Claudiu Goga sau Radu Alexandru Nica. Dar stagiunea 2017-2018 e abia la început.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)