„Bine la Iasi”. Poveştile unor familii de ucraineni care aleg să muncească în România

Doar că cei de la Salvați Copiii au ales un mod inedit de a prezenta aceste familii. Au trimis în sânul lor un fotograf, Elena, la rândul ei refugiată în România, stabilită la Iași cu fiica ei. Iar în liniștea dată de o prezență familiară, vorbind aceeași limbă și împărțind aceeași suferință, familiile s-au prezentat Olenei așa cum au fost transformate de cele 16 luni de război: în suferință, dar puternice și încercând să-și construiască un nou viitor. „Bine în Iași”, cum este și numele campaniei celor de la Salvați Copiii.

Din ce în ce mai puțin refugiați în România

Un grafic actualizat constant al Agenției ONU pentru refugiați (UNHCR) arată faptul că din momentul în care România a făcut anunțul condiționării șederii în țara noastră a ucrainenilor de diferiți factori, numărul celor care au decis să rămână în țara noastră a scăzut continuu. În martie erau peste 113.000 de ucraineni care au trecut granițele cu toate formele legale și se aflau în România, iar de atunci numărul se află într-un continuă scădere, ajungând la 100.000 pe final de aprilie și fiind, în prezent, puțin peste 94.000.

Răspunsul refugiaților ucraineni a alimentat deja teoriile conspirației din mediul online: că stăteau doar pe banii românilor când puteau să se fi întors oricând acasă, că situația în Ucraina e exagerată, că războiul nu-i afectează pe toți etc. Asta deși pe grupurile specializate de ajutorare a cetățenilor ucraineni sunt din ce în ce mai multe postări în care oamenii se plâng de faptul că, în lipsa sprijinului oferit de statul român pentru cazare, din ce în ce mai multe persoane renunță la chiriașii ucraineni și aceștia nu mai au soluții unde să se cazeze.

Nika și Yehor, generația copiilor ucraineni care nu va uita Iașul

Dar, la Iași, există în continuare un puternic nucleu de familii ucrainene care și-au înscris copiii în școli și care, de dragul acestora, nu vor încă să plece acasă. Oameni care sunt „bine în Iași”, conform proiectului realizat de Asociația Salvați Copiii. Aceștia au spus povestea a 13 copii ucraineni și a familiilor acestora, într-o expoziție foto care a fost creată în luna martie și care va fi expusă periodic în Iași.

În această tentativă de a explica românilor binele pe care l-a făcut chiar poporul român prin primirea ucrainenilor, aflăm poveștile lui Nika și Yehor, de 6 și 10 ani, care au plecat din Ucraina doar cu mama și bunica lor, după ce casa le-a fost zguduită câteva zile de explozii care păreau că nu se vor mai sfârși niciodată. Au trecut granița prin Republica Moldova, iar mama lor a spus că în vama Sculeni au fost primiți „cu atâta empatie, căldură și înțelegere cum nu am mai văzut în viața noastră”.

Nika și Yehor alături de mama lor, în Iași, încearcă să trăiască viața ca în Ucraina

Familia lui Nika și Yehor se află și astăzi la Iași, copiii participă la activitățile celor de la Salvați Copiii, învață limba română și se pregătesc să-și petreacă cât mai mult timp în Iași, cum războiul nu pare să se termine curând.

„Se consideră norocoși că au ajuns în România și spun că plecarea din țară a fost o hotărâre grea. După 24 februarie 2022, doar o săptămână au rezistat să trăiască în condițiile impuse de război. Câteva nopți au fost nevoiți să doarmă în mașină. Acela a fost momentul în care au înțeles că trebuie să plece. Acum sunt bine, la Iași. Studiază limba română, copiii își continuă studiile online și participă la activitățile educaționale unde întâlnesc copii de vârsta lor și leagă prietenii noi cu copii români și ucraineni. Viktoriia, mama lor, lucrează și au toate condițiile pentru un trai decent”, spun cei de la Salvați Copiii, descriind povestea mamei Viktoriia, 38 de ani, a bunicii Nataliia, 62 de ani, și a lui Nika și Yehor.

În ciuda suferinței prin care au trecut în aceste luni, Viktoriia spune că nu vrea să își învețe copiii să privească cu ură tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. De aceea, chiar dacă nu poate vorbi despre iertare, Viktoriia spune că bunătatea nu trebuie să dispară din lume.

„Speranța lor este să se întoarcă acasă când războiul se termină. Întrebată dacă este loc pentru iertare, Viktoriia a răspuns cu sinceritate și emoție: față de persoanele care iau decizii să lanseze rachete, sunt rețineri în ce privește iertarea – nu crede că va putea ierta vreodată. Altfel, ea nu permite să i se umple inima de ură, pentru că vrea să vadă în oameni și în lume – bunătate”, le-a spus Viktoriia celor din asociație.

Un fotograf ucrainean care face facultatea la Iași

„Ziarul de Iași” a vorbit cu Elena Lysenko, fotografă profesionistă în Ucraina, care s-a refugiat la Iași din Odessa împreună cu fiica sa, Arina, încă din prima zi de război. Peste o lună de zile, Arina va împlini 8 ani, la Iași, în România, iar Elena spune că nu își vede viitorul în altă țară decât aici, indiferent de ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina.

Elena, fotograful din proiectul celor de la Salvați Copiii, locuiește în Iași cu fiica ei de 8 ani și este studentă la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”

Ca să arate asta, Elena s-a înscris la cursurile Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE), unde este astăzi studentă.

„Imediat ce m-am stabilit în România am început să vorbesc cu localnicii și mi s-a spus despre Universitatea de Arte din Iași. Am visat să intru la această universitate, la specialitatea «foto-video» întrucât în Ucraina nu avem o astfel de oportunitate. Fiica mea a intrat imediat la grădinița locală, în ciuda faptului că în Ucraina era în clasa a II-a. Pentru mine a fost important să o adaptez cu localnicii, de aceea acum studiază la o școală românească, îi place foarte mult, are mulți prieteni și profesori prietenoși”, a spus Elena.

Despre proiectul celor de la Salvați Copiii, Elena a spus că a găsit în fiecare casă în care a intrat o poveste unică, cu care rezonează din inimă, fiindcă „am trăit împreună această tragedie”. Dar chiar dacă nu știe cât timp va rămâne în România, chiar dacă acum nu ar vrea să se întoarcă acasă, Elena spune că românii au făcut ca adaptarea să fie fără de cusur. Își aduce aminte și acum primele luni de război, când, proaspăt ajunsă în Iași, fiica ei se ducea la alți copii români de aceeași vârstă.

„Și începea să vorbească cu ei, fără să cunoască limba. Noi, adulții, suntem mult mai dificili, fiecare trebuie să găsim ieșiri din multe situații. Dar, împreună, vom reuși”, a spus femeia.

O altă poveste „de bine, la Iași”

Kateryna, Vsevolod, ambii de 38 de ani, părinții Zlatei, 7 ani, și a lui Hlib, 13 ani, sunt o altă familie din proiectul „Bine la Iași”. Aceștia au ajuns în România încă de la începutul războiului și au vrut să își urmeze inițial rudele, care au continuat să meargă spre Vest. Însă familia Novov a rămas în țară, unde aveau deja o altă fiică, mai mare, care a ales să rămână în Ucraina să își continue studiile. De aceea stau aici, la granița războiului, cu un picior în Ucraina și cu unul în România.

Familia Novov este pregătită să nu se întoarcă acasă, chiar dacă Hlib, fiul cel mare, merge la școală și în România, și în Ucraina

Copiii au fost înscriși la școli din Iași, ca să-și continue educația, iar Hlib continuă cursurile, momentan online, și la o școală din Ucraina, pentru a nu pierde pasul și a putea promova fără probleme. Diferența între familia Novov și alte familii de ucraineni este cea că toți membrii s-au înscris la cursuri de limba română, tatăl și-a găsit un loc de muncă și viitorul lor va fi legat cu siguranță, în anii care urmează, de România.