Bula informaţională

Odată cu dezvoltarea tehnologiei şi saltul uriaş din comunicaţii s-ar fi crezut că adevărul nu mai are nicio piedică în a fi accesat de toţi în egală măsură şi cu aceeaşi nuanţă, nedeformat. Totuşi astăzi, în mod paradoxal, lucrurile s-au schimbat nu înspre mai bine, ci înspre mai rău. Adică astăzi adevărul nu numai că se pierde la fel de uşor ca înainte, dar variantele lui false ajung să fie mai convingătoare şi mai penetrante decât „originalul“… Şi culmea e că acesta din urmă e în faţa noastră gol-goluţ de cele mai multe ori, la vedere, oricine poate afla tot ce doreşte în moduri extrem de simple şi sigure, direct de la sursă. Ce este mai de încredere decât sursa însăşi, nu-i aşa? Şi totuşi majoritatea oamenilor nu vor să îl vadă în ochi!

Paradoxul constă în faptul că deşi adevărul există şi e la îndemână, el nu mai poate fi accesat din pura şi clasica lipsă de voinţă, şi ce poate fi mai puternic decât asta?… Piedica cea mai mare de azi în calea înţelegerii realităţii nu mai sunt lucrurile externe, cum era cenzura, lipsa mijloacelor de comunicare, izolarea, ci propria noastră limitare. Am ajuns să fim singurii noştri cenzori şi cei mai aprigi.

Chiar dacă avem posibilitatea de a afla o informaţie sigură, nu o facem, ci preferăm să o luăm de-a gata, „preparată“ din alte surse, asemănătoare intermediarilor din trecut. De exemplu, în loc să căutăm o lege sau un interviu în care citim negru pe alb ideile sau vedem şi auzim clar declaraţiile cuiva, fără alte interpretări, preferăm să stăm ore în şir la emisiuni de dezbateri pe marginea legii respective sau interviului cu pricina. Asta pentru că ori ne e lene să gândim, să interpretăm singuri ceea ce e scris cu literă de lege sau se aude din gura cuiva, ori pur şi simplu ne e frică, nu avem încredere în propria capacitate de înţelegere a ideilor şi ne bazăm pe alţii, „avizaţi“ care să ne lumineze.

Noi azi nu mai avem oracole, nu mai credem în magi care să ne explice prezentul, viitorul şi trecutul, dar rămânând la fel de neîncrezători în propria putere de înţelegere a lumii, ne creăm aceste oracole din semeni de-ai noştri de lângă noi sau virtuali şi ne bazăm doar pe ei în tot ce facem. Omul a rămas acelaşi cu sau fără Internet. Acest lucru e cea mai bună dovadă că toată această tehnologie pe care o avem la degetul cel mic a venit prea devreme şi prea repede, nu suntem pregătiţi să o folosim cum trebuie. Suntem încă dureros de primitivi.

Oracolele noastre de azi sunt radioul, televiziunea, ziarele, Internetul (cu toţi „asistenţii“ lui: motoarele de căutare, reţelele de socializare, bloguri, vloguri ş.a.m.d.)… Ele reuşesc să ne pună „în ordine“ viaţa, să ne aşeze pe fiecare, cu mare grijă, în bula noastră informaţională, din care nu ne mai scoate nici dracul. Exact ca in filmul „The Matrix“!

Dacă o vrăjitoare din trecut îţi făcea un portret în câteva minute citindu-ţi în palmă şi îţi spunea ce voiai să auzi exact pe „felia ta“, după care erai liber să faci ce vrei, astăzi Facebook-ul reuşeşte acelaşi lucru, dar pe termen nelimitat, şi nu din liniile din palmă, ci cu ajutorul algoritmilor lui, furnizându-ţi zi de zi în feed numai şi numai ceea ce vrei tu să auzi. După câţiva ani de utilizare nici dacă vei dori nu vei mai putea primi altceva decât ceea ce ţi se potriveşte ca o mănuşă si care îţi furnizează cantitatea necesară zilnică de dopamină, viitorul tău fiind pecetluit. Adevărul cel obiectiv şi invariabil rămânând undeva în urmă, departe, ascuns, aproape inexistent.

Şi astfel, la îndemnul „oracolelor“, ajungem să urmărim un singur post tv de ştiri, să citim un singur fel de ziar, să iubim un singur partid şi un singur conducător, să respingem cu obstinaţie orice altceva. Prietenii noştri vor fi la fel ca noi, vor face glume venite pe aceleaşi surse şi ne vom încărca doar cu energii ale unei singure părţi. Iar asta poate ajunge la absurd, la situaţia în care, chiar dacă cineva, din afara bulei noastre, vine cu o informaţie diferită decât cea pe care o deţinem noi, şi care, culmea, se nimereşte a fi chiar adevărată în toate sensurile termenului, noi o vom respinge fără ezitare, vehement, îndemnând la linşaj, cel puţin virtual, şi vom refuza, fără drept de apel, să îi acordăm cea mai mică şansă de înţelegere pe motiv că nu e de încredere, nu e din sursă „sigură“…

Internetul e plin de mesaje de ură între diferiţii combatanţi ai diferitelor puncte de vedere care îşi aruncă reciproc acuze construite pe neadevăr. Fiecare va crede despre celălalt că frizează absurdul, şi culmea e că asta e adevărat! E valabil pentru amândoi în egală măsură!,,,Nu e vina „formatorilor de opinie“ sau a Internetului, fiecare îşi face doar meseria, e vina noastră, a celor dependenţi de ei pentru că ne-am pierdut spiritul critic, singurul care ne menţinea integri. Ne credem în siguranţă în celula noastră plină de adevăr, dar ne înşelăm amarnic.

Dacă omul din trecut era nevoit să gândească singur, să judece, aşa cum credea el de cuviinţă, cu propriul bagaj de cunoştinţe, supus doar prejudecăţilor, tradiţiilor şi educaţiei pe care le-a primit, din lipsa altor mijloace de influenţă, astăzi această capacitate cât de cât stabilă ne este atrofiată şi înlocuită cu spiritul bolând al turmei care asimilează orice vine de la „prieteni“ şi care aleargă nebună dintr-o direcţie în alta, fără sens şi fără productivitate, ghidată doar de câte un taur sau o vacă turbată ori înţepată de vreun tăune de moment. Da, manipularea există şi e la cote maxime. Efectele ei sunt o judecată nedreaptă şi o viaţă neînţeleasă. Liberul arbitru a murit, săriţi, fraţilor!… 

Briscan Zara este scriitor şi publicist