Buzărnescu s-a calificat în premieră în turul II la Roland Garros

luni, 28 mai 2018, 15:33
1 MIN
 Buzărnescu s-a calificat în premieră în turul II la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, aflată pentru prima oară pe tabloul principal la Roland Garros, s-a calificat, luni, în runda secundă a celui de-al doilea turneu de Mare Şlem al anului, după ce a dispus cu 6-3, 6-3 de americanca Vania King.

Buzărnescu (30 ani, 33 WTA), cap de serie numărul 31, a dispus de King (29 ani, 1.276 WTA) după o oră şi 26 de minute. Românca şi-a demonstrat forma bună prin care trece şi s-a impus fără emoţii, deşi şi-a pierdut de două ori serviciul.

agerpres.ro

Comentarii