Camionagiu grec, ars cu o sancţiune exagerată la Iaşi, din exces de zel: a câştigat în instanţă

miercuri, 19 ianuarie 2022, 20:10
2 MIN
 Camionagiu grec, ars cu o sancţiune exagerată la Iaşi, din exces de zel: a câştigat în instanţă

Un grec a avut ghinionul să se întâlnească în Iaşi cu un poliţist pus pe fapte mari. După câteva luni în instanţă, şoferul a reuşit să-i convingă pe magistraţii Judecătoriei să-i returneze permisul de conducere. Tribunalul urmează să decidă dacă aceasta este soluţia corectă.

În iulie anul trecut, Davidos P. a ajuns în Iaşi, conducând un tir, pentru a descărca materiale de construcţie la fosta Baie Publică. Intrat pe strada Sf. Petru Movilă, venind dinspre gară, şoferul a intrat pe sensul contrar de mers, pentru a parca în vederea descărcării materialelor. Imediat, şi-a făcut apariţia un echipaj de poliţie care i-a cerut actele la control. Grecul a încercat să se înţeleagă cu poliţiştii prin semne, necunoscând limba română. A prezentat autorizaţia eliberată de Primărie care îi permitea accesul în zona fostei Băi Publice, la şantierul viitorului Centru Internaţional de Artă Contemporană, dar degeaba. A semnat unde i s-a cerut să semneze şi a rămas nedumerit că este amendat cu 870 lei şi că i se reţine permisul de conducere. A doua zi, s-a adresat instanţei, cerând înlocuirea amenzii cu un avertisment şi înlăturarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. Această ultimă sancţiune îl afecta grav, el întreţinându-şi familia din veniturile obţinute ca şofer.

Magistraţii Judecătoriei au reţinut faptul că grecul mersese pe contrasens aproximativ 20-25 de metri, deci formal sancţiunea era justificată. Pe de altă parte, s-a constatat că şoferul fusese lipsit de dreptul la apărare, fiind sancţionat fără să i se fi explicat despre ce e vorba într-o limbă pe care să o înţeleagă. Poliţiştii erau datori să-i asigure grecului un interpret. În plus, judecătorii au apreciat că intrarea tirului pe sensul opus era necesară pentru parcare, cele două benzi ale străzii Sf. Petru Movilă fiind insuficiente pentru ca un vehicul de 18 metri lungime să poată întoarce pe loc. Judecătoria a decis admiterea plângerii depuse de Davidos P. şi anularea procesului-verbal de contravenţie. Apelul înaintat de Inspectoratul Poliţiei Judeţene împotriva sentinţei a intrat luni pe rolul Tribunalului. 

Comentarii