Canada: Liberalii conduşi de Trudeau revin pe primul loc în sondaje

duminică, 02 iunie 2019, 16:09
1 MIN
 Canada: Liberalii conduşi de Trudeau revin pe primul loc în sondaje

Partidul Liberal al premierului canadian Justin Trudeau, după ce a fost surclasat mai multe luni, înregistrează un uşor avans asupra adversarului său principal, Partidul Conservator, potrivit unui sondaj dat publicităţii sâmbătă, cu cinci luni înainte de alegerile legislative, transmite AFP.

Potrivit studiului Abacus Data realizat pe un eşantion de 1.500 de canadieni, Partidul Liberal beneficiază în prezent de 33% din intenţiile de vot, cu două puncte în plus faţă de aprilie.

Conservatorii conduşi de Andrew Scheer au pierdut un punct, la 32% din intenţiile de vot.

Cota de popularitate a prim-ministrului Justin Trudeau, confruntat cu cea mai gravă criză politică din mandatul său, s-a prăbuşit în ultimele luni.

Premierul şi anturajul acestuia au fost acuzaţi de ingerinţă într-o procedură judiciară pentru a încerca să evite un proces implicând grupul canadian SNC-Lavalin, suspectat de corupţie în Libia – şi a promova în loc un acord pe cale amiabilă.

Acuzaţii respinse de Justin Trudeau care, potrivit sondajului, rămâne preferatul canadienilor pentru funcţia de prim-ministru, 33% faţă de 30% pentru adversarul său Andrew Scheer.

Studiul Abacus Data confirmă, pe de altă parte, avansul Partidului Verde canadian. Cu 12% din intenţiile de vot, dublu faţă de luna ianuarie, ecologiştii se apropie de Noul Partid Democrat (16%).AGERPRES

Comentarii