Căruţă cu lemne izbită de o maşină, la Mogoşeşti: cinci victime

luni, 18 decembrie 2017, 17:00
1 MIN
 Căruţă cu lemne izbită de o maşină, la Mogoşeşti: cinci victime

O maşină a intrat într-o căruţă încărcată cu lemne, sâmbătă după-amiază, în localitatea Mogoşeşti. Accidentul s-a produs în jurul orei 17.30, rezultând cinci victime, dintre care trei au necesitat transport la spital, fiind vorba despre trei adulţi şi doi minori. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Serciviului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi, dar şi un echipaj de prim-ajutor. „Un bărbat de 23 de ani a fost dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU – n.r.) de la Spitalul «Sf. Spiridon». 

Acesta prezenta traumatism cervical şi hematom cervical prin contact cu lemnele din căruţă care au intrat prin geamul maşinii“, a precizat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Celelalte două victime au refuzat transportul la spital, iar cei doi copii care au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost preluaţi de un echipaj SAJ. „Echipajul de tip B2 cu asistent a preluat două victime, un băiat de 17 ani şi un băiat de 16 ani, care au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Copii «Sf. Maria» pentru investigaţii de specialitate“, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi. 

Comentarii