Castelul Haller, reşedinţă a grofilor din Mureş, scos la vânzare

duminică, 10 noiembrie 2019, 12:57
1 MIN
 Castelul Haller, reşedinţă a grofilor din Mureş, scos la vânzare

Castelul Haller, care a fost folosit ca reşedinţă a grofilor, este scos la vânzare prin Artmark la preţul de 50.000 de euro. Valoarea estimată a imobilului aflat pe un teren de 3 hectare în satul Mihai Viteazu din comuna Saschiz (judeţul Mureş) este de 80.000 – 100.000 de euro.

Construit în secolul al XVI-lea, după cele mai multe informaţii, pe o suprafaţă de 535 mp, castelul a fost folosit în principal ca reşedinţă de vară. După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost naţionalizat şi, până în 1989, aici a funcţionat sediul C.A.P. Un fermier din localitate a cumpărat după Revoluţie întreaga proprietate.

Un localnic a povestit: „Bunicul meu nu mi-a povestit prea multe despre grofi. Nu stăteau tot anul aici, iar când veneau, nu prea ieşeau în lume. Din câte îmi amintesc, aveau mai multe domenii, iar aici veneau când voiau linişte. De asta nici nu aveau mai multe slugi…” Imobilul, denumit după familia Haller care l-a deţinut, necesită ample lucrări de renovare.

Comentarii