Cât de oportune sunt pasajele aeriene din Podu Roş? Dezbaterea, diseară online

marți, 24 noiembrie 2020, 03:02
2 MIN
 Cât de oportune sunt pasajele aeriene din Podu Roş? Dezbaterea, diseară online

Dezbaterea Alianţei pentru Promovarea Transportului Alternativ (APTA) va începe la ora 18.00 La aceasta, care se va desfăşura online, şi-a anunţat participarea şi primarul Mihai Chirica.

Oportunitatea construirii a două pasaje supraterane în Podu Roş va face obiectul unei dezbateri organizate astăzi de societatea civilă. Evenimentul este o iniţiativă a Alianţei pentru Promovarea Transportului Alternativ (APTA), organizaţie din care fac parte mai multe asociaţii civice. Principala cerinţă a APTA vizează suspendarea licitaţiei de proiectare a pasajelor până la clarificarea mai multor aspecte ce ţin de oportunitatea şi finanţarea proiectului. La dezbatere şi-a anunţat participarea specialişti în geografie urbană, istorici, experţi independenţi de mobilitate, arhitecţi, dar şi primarul Mihai Chirica.

Stadiul licitaţiei

Între timp, licitaţia de proiectare a pasajelor îşi urmează cursul firesc: municipalitatea aşteaptă oferte până pe 5 decembrie, valoarea contractului fiind de 2,2 milioane lei, fără TVA. Recent, o firmă clujeană (NV Construct SRL) a depus o contestaţie şi a existat pericolul unui blocaj al procedurii. În schimb, Primăria şi-a însuşit criticile companiei, printr-o notă de remediere, şi a modificat unele cerinţe din documentaţia de atribuire în conformitate cu solicitările firmei clujene.

Contestaţia, la care firma clujeană a renunţat în cele din urmă, a vizat experienţa deţinută de personalul angajat în cadrul companiilor interesate să participe la licitaţie, în sensul de extindere a ariei de activităţi. Totodată, în urma solicitărilor firmelor interesate, Primăria a fost nevoită să publice mai multe acte în completarea documentaţiei de atribuire a contractului: diverse avize obţinute de la instituţii pentru implementarea proiectului, studiul topografic, studiu geotehnic şi actele urbanistice de autorizare.

Valoarea estimată pentru construirea celor două pasaje ajunge la circa 70 milioane lei. Potrivit proiectului, pasajele vor avea două sensuri giratorii suspendate, care vor asigura zone de întoarcere, cele două pasaje fiind sensuri unice pereche. Pasajul mal drept va avea aproape 552 m, iar cel de pe mal stâng ajunge la circa 547 m. Pasajele vor avea o zonă de siguranţă pe o lăţime de 1,5 m (refugiu în caz de avarii), o pistă de 1,5 m, iar restul va fi destinat circulaţiei rutiere.

Pro şi contra

Dezbaterea de astăzi va avea loc la ora 18.00 şi va transmisă în direct pe paginile de Facebook ale organizaţiilor civice din APTA. Principalele observaţii la adresa proiectului sunt legate de: inducerea traficului, disconfortul deplasărilor pietonale, compromiterea ideii de culoar verde

de-a lungul Bahluiului, costul de oportunitate ridicat sau neclaritatea finanţării. În schimb, Primăria spune că cele două pasaje vor fluidiza circulaţia rutieră în intersecţia Podu Roş.

Comentarii