Ce facem cu Moş Crăciun?

vineri, 23 decembrie 2022, 02:50
1 MIN
 Ce facem cu Moş Crăciun?

În jurul şi cu prilejul praznicului Naşterii Domnului, de-a lungul timpului, s-a dezvoltat o efervescentă cultură a „sărbătorilor de iarnă” cu „goană după cadouri”, „campanii ale faptelor bune”, dorinţa de a petrece mai mult cu familia  etc. Crăciunul a ajuns să fie, astfel, sărbătorit şi în ţări necreştine sau descreştinate, exportat fiind mai ales din interese comerciale. 

Cei din Biserică sunt împărţiţi: unii se bucură că măcar ceva din duhul sărbătorii se mai păstrează şi ajunge acolo unde (încă) nu e propovăduită Evanghelia, alţii sunt categorici în a condamna orice nuanţă desacralizantă a acestui praznic împărătesc.

Edificator pentru mine a fost un dialog pe care l-am urmărit pe o reţea de socializare, ca reacţie la postarea cuiva ce deplângea acest Crăciun fără Hristos pe care-l întâlneşti mai ales în marile magazine, chiar şi în România ortodoxă.

Pentru Iosif Muşat (cel mai probabil un pseudonim), „este vorba despre un fenomen mai amplu, de înlocuire a sărbătorilor creştine, care este logic pe măsura descreştinării Europei şi nu ar trebui să ne mire! Descreştinarea Crăciunului a început în Olanda, odată cu interzicerea lui Moş Nicolae şi inventarea lui Moş Crăciun, de unde toată isteria comercială ulterioară dezvoltată în spirit american. Dacă doriţi să faceţi ceva bun pentru a păstra măcar în Biserică tradiţia creştină, de la epicentru trebuie pornit: eliminaţi pe Moş Crăciunul olandezo-protestant din Biserica Ortodoxă! «Şi toate celelalte se vor adăuga vouă», adică vor reveni la normal… Moşul ortodox este unul singur şi este Sfânt! Câtă vreme ierarhia Bisericii practică şi promovează pe Moş Crăciun, de ce să ne plângem că magazinele ne ţin trena?”.

Nu ştiu dacă „reactivarea” unui Moş Nicolae care să-l înlocuiască pe Moş Crăciun ar aduce mai multă substanţă sărbătorii. Dar ştiu că există, din păcate, ispita unor derapaje mari atunci când Moş Crăciun intră în biserică. Vă dau un singur exemplu. Ştiu că au existat (sper că nu mai sunt) parohii la care a venit personajul Moş Crăciun în biserică, îmbrăcat după toate „canoanele”, spre a împărţi daruri copiilor. Preoţii, dorind – cu siguranţă, la modul sincer – să ofere un îndemn copiilor, l-au împărtăşit pe… Moş Crăciun în timpul Sfintei Liturghii! Credinciosul (actorul) o fi având dezlegare să se împărtăşească, nu zic nu, dar numai cu numele de botez şi în nici un caz fiind aşa „mascat”.

În dialogul amintit mai sus, Părintele Constantin Prodan, un preot cu multă experienţă pastorală din dulcele târg al Ieşilor, a venit cu o altă perspectivă: „Cred că pământul are dreptul la umbră şi munţii la ecou, cam aşa văd eu reflexia Crăciunului în lume. Fără acestea sunt mai puţine griuri şi creşte prăpastia dintre sacru şi profan (Fapte 5, 38-39). Datorită acestora au ajuns şi cei de alte credinţe (sau necredinţe) să vorbească (stângaci, vor spune mulţi) despre Crăciun. Şi nu ştiu dacă noi vorbim mai corect, prin faptele noastre, pe aceeaşi temă”.

Am avut, începând de acum două mii de ani, o mişcare naturală de încreştinare – inclusiv a unor obiceiuri sau sărbători păgâne. Acum e nevoie să ne luptăm ca să nu pătrundă în Biserică elemente secularizante. În acelaşi timp, faptul că, în afara Bisericii, ceva din duhul sărbătorii reuşeşte să pătrundă (fie şi sub haina comercială), cred că nu are de ce să ne îngrijoreze. Un om sincer preocupat să se bucure de Crăciun, dacă va căuta să vadă care este sursa acestui fenomen social – ce reprezintă acest Christ din Christmas – va ajunge mai uşor la Evanghelie şi la Pruncul născut în ieslea Betleemului decât unul care nu-şi împodobeşte bradul şi nu „caută să fie mai bun” măcar în zilele de final ale lui decembrie.

De aceea, eu zic să-l lăsăm pe Moş Crăciun să-şi facă misiunea acolo unde îngăduie Dumnezeu în marea Sa milostivire faţă de o lume expusă consumerismului şi mercantilismului. Să-i trasăm însă nişte limite foarte clare în Biserică, acolo unde cultivăm bunătatea izvorâtă dintr-o credinţă vie, iar nu din sentimentalisme întrupate în personaje de basm.

Comentarii