Ce îşi doresc românii de la un loc de muncă: Salariu la timp şi colegi de treabă

marți, 21 mai 2019, 13:58
2 MIN
 Ce îşi doresc românii de la un loc de muncă: Salariu la timp şi colegi de treabă

Procentul românilor din mediul urban care se declară mulțumiți de locul lor de muncă este în creștere: de la 55% în 2016 la 61% în 2019, potrivit unui studiu recent. Creșterea satisfacției la locul de muncă este și mai vizibilă pe segmentul de tineri între 18 și 23 de ani (77% anul acesta, versus 60% în 2016), cât și pe segmentul 26-34 de ani (de la 58% în 2016 la 71% în 2019).

Un procent mai mare de angajați români din mediul urban spun că au activități interesante sau captivante la locul de muncă – 53% în 2019 față de 47% în 2016, potrvit studiului iSense Solutions, realizat pentru evenimentul Employer Branding Conference, în luna martie a anului curent.

De asemenea, a crescut numărul celor care afirmă că sunt bonusați atunci când fac o treabă bună, de la 25% în 2016 la 30% în 2019. În plus, mulțumirea față de beneficiile oferite de către angajator este și ea în creștere, de la 23% acum 3 ani la 28% în prezent. În ceea ce privește numărul de ore petrecut la muncă, acesta a scăzut ușor, de la 8,5 ore pe zi în 2016 la 8,3 în 2019.

„Ne-am bucurat să observăm creșterea gradului de satisfacție la locul de muncă față de acum 3 ani. Fără îndoială angajatorii moderni sunt din ce în ce mai atenți cu grija și respectul arătat angajaților, fapt ce poate determina o creștere a loialității lor și o implicare mai mare la locul de muncă”, declară Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Dorința de a construi o carieră profesională

Puțin peste jumătate dintre români (55%) vor o carieră la actualul loc de muncă. Procentul este în ușoară creștere față de 2016, când 51% declarau acest lucru.

Motivele pentru care românii își doresc o carieră la locul actual de muncă sunt: pentru că își primesc salariul la timp (60%), pentru că se înțeleg bine cu colegii (59%), pentru că s-au pregătit în domeniul în care activează în prezent (52%), pentru că jobul este interesant (49%), pentru că simt că munca lor este utilă (44%) și pentru că se simt respectați (43%).

Mai multe informații, pe startupcafe.ro

Comentarii