Ce pedeapsă riscă Marina Ovsiannikova, jurnalista care a protestat în direct faţă de războiul din Ucraina

marți, 15 martie 2022, 11:11
2 MIN
 Ce pedeapsă riscă Marina Ovsiannikova, jurnalista care a protestat în direct faţă de războiul din Ucraina

Marina Ovsiannikova, jurnalista care a întrerupt luni seara cel mai urmărit buletin de ştiri din Rusia, difuzat de Pervîi Kanal, pentru a protesta împotriva războiului riscă să fie pusă sub acuzare în temeiul noii legi privind diseminarea de „informaţii false” privind forţele armate ruse.

TASS, una dintre agenţiile de presă ale statului rus, notează că „o femeie care a intrat în studioul programului Vremia de pe Pervîi Kanal se confruntă cu un dosar administrativ şi a fost reţinută”.

Agenţia de presă rusă citează o sursă din cadrul agenţiilor de aplicare a legii care afirmă că „fata poate fi trasă la răspundere, inclusiv în temeiul articolului 20.3.3 din Codul de infracţiuni administrative”, cel privind „Acţiuni publice care vizează discreditarea utilizării forţelor armate ale Federaţiei Ruse”.

Parlamentul rus a adoptat la începutul lunii martie un amendament care incriminează „diseminarea publică în mod deliberat a informaţiilor false despre utilizarea forţelor armate ale Federaţiei Ruse”.

Cei găsiţi vinovaţi vor fi pasibili de o amendă de până la 1,5 milioane de ruble (13.000 de dolari) sau 3 ani de închisoare.

Dacă diseminarea de informaţii se face dintr-o poziţie oficială „sau există motive mercenare”, atunci amenda va fi de până la 5 milioane de ruble (44.000 de dolari) iar termenul de închisoare de la 5 la 10 ani.

Amendamentul mai stipulează că dacă „răspândirea informaţiilor false a provocat consecinţe grave, atunci termenul de închisoare va fi de la 10 la 15 ani”.

Newsweek notează însă că Pavel Cikov, un avocat rus şi activist pentru drepturile omului care conduce ONG-ul Agora, a afirmat pe Twitter că noua lege conţine şi o prevedere care permite ca persoanele care folosesc sloganuri antirăzboi să primească doar o amendă.

El spune că această prevedere a fost folosită deja de 164 de ori. Ovsiannikova este o angajată a Pervîi Canal, cel mai popular canal TV din Rusia, OVD-Info, un ONG pentru apărarea drepturilor omului, relatând luni seara că aceasta a fost arestată şi dusă la secţia de poliţie.

Presa rusă a confirmat ulterior arestarea acesteia în timp ce avocatul Pavel Cikov a notat pe Twitter că aceasta este reţinută de peste 12 ore fără ca noi informaţii despre aceasta să fie dezvăluite de autorităţi.

Citiţi materialul integral pe hotnews.ro

Comentarii