Cele 100 de tablete duse la Ţibana-Iaşi de ministrul Monica Anisie intră în folosinţă imediat: CCD a demarat ieri la şcoală un curs de folosire a tehnologiei

miercuri, 15 iulie 2020, 12:40
1 MIN
 Cele 100 de tablete duse la Ţibana-Iaşi de ministrul Monica Anisie intră în folosinţă imediat: CCD a demarat ieri la şcoală un curs de folosire a tehnologiei

Directorul Casei Corpului Didactic ”Spiru Haret„ din Iaşi, prof. Silviu Iordache, s-a aflat astăzi, 15 iulie 2020, la Şcoala Profesională de Industrie Alimentară Ţibana, alături de profesorul metodist al CCD Hriscu Constantin şi informaticianul CCD Radu Andrei, pentru o primă întâlnire cu cadrele didactice ale unităţii şcolare, în cadrul cursului de formare „Valorificarea tehnicilor și strategiilor digitale în procesul didactic online”. Cursul este gratuit şi beneficiază de avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, făcând parte din planul de formare a cadrelor didactice pentru utilizarea dispozitivelor şi tehnicilor necesare activităţilor de învăţare cu elevii în spaţiul virtual.

Cursul se va desfăşura online, şi este al doilea eveniment de interes din viaţa comunităţii şcolare din această perioadă, după ce luni, 13 iulie, Şcoala Profesională de Industrie Alimentară din localitatea Ţibana a primit vizita doamnei ministru Monica Cristina Anisie, care a oferit, din partea Ministerului Educaţie, o sută de tablete pentru elevii şi personalul didactic al acestei unităţi.

 

 

Comentarii