Cele trei care au speriat Vestul

Pe neaşteptate şi din motive care scapă logicii, a început să ţină isonul adepţilor „statului paralel“, exersând genuflexiuni în faţa liderilor coaliţiei anti-europene Dragnea-Tăriceanu. Pu­tem glossa în marginile acestei neaşteptate mu­taţii. Să fie o criză de creştere? Subtile schimbări în zona endocrină? Revelaţii răsăritene? Pentru că e straniu să treci din zona raţionalului în cea a misticii de extracţie rusească. Ştie Alina Mungiu, de la Berlin, unde predă Politici Publice Euro­pene şi nu despre Sfârşitul Europei, mai multe decât ştiu muritorii de rând, despre o posibilă schimbare de paradigmă geopolitică în spaţiul răsăritean?

Nu cred că are acces la secretele zeilor. În principiu exsită două posibilităţi: ori a  obosit pe tărâmul ideilor demo-liberale, precum au făcut adesea intelectualii români în situaţii de criză (vezi valul de trădări ale intelectualilor în anii regimului lui Carol al II lea, dar cu deosebire în cei ai bolşevizării ţării) ori este în soldă, pur şi simplu. Altfel nu se explică abandonarea statutului de intelectual critic în favoarea încolonării sub flamurile găştii penale şi penibile, care lucrează tot mai vizibil pentru decuplarea noastră de Europa.

E un deficit de raţionalitate care dez­văluie ceva mult mai grav, anume faptul că in­telectualii români pot derapa în iraţionalism şi mistică politică. Ce urmează? Prinsă în corzi, Alina Mungiu fie se retrage din spaţiul public (versiune puţin probabilă, având în vedere caracterul ei bătăios şi egolatru), fie devine flaşnetă a grupului reacţionar din PSD. Aşteptăm cu maxim interes evoluţiile. Deocamdată, să digerăm raţio­nal dezamăgirea că un membru marcant al socie­tăţii civile alege calea descalificantă a compromisului cu stăpânii trecători ai zilei. Iar la cât ego are, mi-e teamă că a şi ales. Să-mi fie iertat, dar în­tr-o situaţie de catastrofă geopolitică o văd capabilă să susţină „necesitatea istorică“ a unui regim anti-liberal, cu aceeaşi determinare cu care a militat pentru valorile liberale. Natura umană e imprevizibilă, mai ales pe meridianul nostru. Dar Dumnezeu e raţional şi le ia minţile celor pe care vrea să îi piardă.

Mai puţin proeminentă, dar din aceeaşi familie a gardienilor valorilor liberale, vine şi Renate Weber. A condus ani în şir, în România, fundaţia magnatului american Soros, a patronat acordarea burselor pentru sute de tineri intelectuali români care s-au iniţiat în tainele democraţiei occidentale şi a dobândit un statut de onorabilitate care a recomandat-o pentru Parlamentul European, pe listele PNL. La Bruxelles nu a mai confirmat, du­pă care a decis să părăsească PNL.

A ales Antena 3 (sau a fost aleasă) şi a intrat în zona crepusculară. Apoi a trecut la ALDE, adică grupul oportunist de extracţie tătăresciană şi vocaţie anti-europeană. Imediat după adeziune, ziariştii ruşi de la Sputnik au descoperit-o şi au pus-o în va­loare. Aflăm de la duduia în acest interviu că România este trasă pe sfoară de americani, care nu vor decât să ne vândă arme. Şi astfel, adeziunea la grupul schismatic ALDE vine la pachet cu pierderea raţiunii. Nu altfel gândeşte stăpânul Tăriceanu.

De ani buni el cultivă sistematic neîncredera în Europa şi în opţiunea noastră atlantică. Să ne reamintim deja numeroasele lui ieşiri în decor, care dezvăluie o agendă ascunsă de subminare a politicii noastre externe pro-occidentale. Nu întâmplător l-a plasat pe bătrânul şi jalnicul bolşevic Meleşcanu la Externe, acolo unde este perfect nul şi neavenit. Şi iarăşi, deloc întâmplător este adeptul cel mai fervent al teoriei statului paralel. Mai fervent decât însuşi Dragnea. Faptele se leagă şi dezvăluie o încercare disperată a actualilor guvernanţi de a deturna orientarea vitală euro-atlantică a României.

Cine este Renate Weber, ca să facă judecăţi de valoare aiuritoare cu privire la politica externă a României? Desigur, duduia e departe de statutul Alinei Mungiu. Însă ea vorbeşte în numele cuplului Dragnea-Tăriceanu. De aceea este toxică. Nu devii interesant pentru ruşi în mod instantaneu. Iar atunci când muşti din momeală, probabilitatea de a fi în soldă este uriaţă.

În fine, la coada listei vine şi mult mai modesta Norica Nicolai. Lipsită de anvergură, însă vehement prezentă în dezbaterea publică, ea a dat din coate zgomotos în partidele prin care a trecut – PNŢCD, PNL, ALDE – , reuşind să o compromită pe Mona Muscă, una dintre cele mai distinse figuri politice feminine de la noi, pe tema unui banal caz de colaborare cu Securitatea. Apoi s-a cocoţat în funcţii, a ajuns europarlamentar PNL, a trădat cu dezinvoltură şi s-a aciuat la ALDE. Trecutul ei deocheat a scos-o din jocul nomina­lizării la Ministerul Justiţiei (slavă Domnului, că altfel Florin Tănase şi Tudorel Toader ar fi fost mici copii!), Traian Băsescu refuzând-o pe motiv de dosar profesional pătat.

Ştiindu-se cu muscoiul pe căciulă, ea nu a făcut decât să mârâie pe la latrina 3, când avea la îndemână procesul de calomnie, dacă ar fi avut conştiinţa împăcată. Ca să îi fie utilă stăpânului Tăriceanu, susţine inepţii revoltătoare pe la posturile mercenare pe care le frecventează. Printre acestea, teoria pixelilor otrăviţi, cu care televiziunile neobediente ar fi manipulat imaginile de la mitingul din 10 august. Madama nu cade din Olimp în cloaca maxima, pentru că deja era acolo. Asta nu înseamnă că nu e pericol public. Dacă e vitează, o invit să vină în Piaţa Victoriei, ca să-şi susţina elucubraţiile. Sau, de ce nu, în Piaţa Unirii de la Iaşi, la braţ cu celălalt trepăduş de profesie, Varujan Vos­ganian.t

Mihai Dorin este istoric şi publicist