Cenzura de tip nou

O recentă emisiune de pe TVR Cultural, la care am avut plăcerea să particip, a pus în discuţie derivele corectitudinii politice. S-a vorbit la un moment dat şi despre un fenomen ce pare să ia amploare, şi anume intervenţiile în textele clasice, prin modificarea sau eliminarea unor cuvinte ori pasaje. E o chestiune pe care o consider extrem de gravă şi voi reveni aici asupra ei. N-am ezitat să numesc această practică agresiune textuală sau chiar viol textual, act pe care îl comit o serie de persoane iresponsabile în numele unor pretinse principii morale.

Exemplele recente se cunosc. A fost mai întâi rescrierea operelor lui Roald Dahl, operaţiune care a stârnit puternice proteste (al lui Salman Rushdie şi al primului ministru britanic, printre alţii). Ideea că prin acest mod sunt protejaţi copiii este şi ipocrită, şi falsă. Dimpotrivă, copiii ar trebui să ia contact şi cu bogăţia textului şi cu varietatea limbii. În realitate, cenzorii se pun bine, dacă îmi e îngăduită expresia, cu tartorii ideologici ai momentului, adaptându-se la ceea ce ei socotesc a fi gândirea dominantă. Regăsim, în fapt, idealul gândirii unice, specific societăţilor totalitare. Obiectivul urmărit – controlul conştiinţelor şi al limbajului.

Am putea face multe trimiteri istorice către experienţe similare, mă mulţumesc să amintesc că noi am trecut nu de multă vreme printr-o astfel de situaţie. Cenzura comunistă îi „corecta” pe clasici, unele texte erau pline de aşa-numitele „croşete”, puncte de suspensie aflate între paranteze, semn că de acolo a fost eliminat ceva – cuvinte, fraze, paragrafe întregi. În multe reprezentaţii cu O scrisoare pierdută din discursul lui Caţavencu era eliminată fraza cu „faliţii noştri”, deşi acolo Caragiale nu era antisemit, ci, din contra, ridiculiza antisemitismul. Corectitudinea politică atotputernică în acea perioadă a făcut să nu poată fi publicat romanul Rusoaica al lui Gib Mihăescu. Şi aşa mai departe, exemplele sunt nenumărate.

Interesant este că astăzi noii cenzori acordă mare atenţie unor scriitori foarte populari, parcă pentru a nu permite coruperea ideologică a maselor largi. Unul dintre aceşti autori este Agatha Christie. Sunt câţiva ani de când a fost modificat titlul romanului Zece negri mititei, ceea ce era deja o aberaţie şi o imbecilitate. Iată că acum se intervine chiar în textul romanelor care îi au drept protagonişti pe Hercule Poirot şi pe Miss Marple. Dispar toţi termenii care trimit la identitatea etnică („evreu”, „negru” ş.a.m.d.). Dar din romanul Moarte pe Nil dispare – să vezi şi să nu crezi – şi cuvântul „oriental”! Dispare, din descrierea unui personaj, şi formularea „frumoşii dinţi albi”. Cuvântul incriminat aici este, neîndoielnic, „albi”! La fel, dispare, în altă parte, precizarea că o femeie are un „tors de marmură neagră”. „Neagră”? Inadmisibil! Păi unde ne trezim? Dispar sau sunt înlocuite cuvintele „indian”, „indigen”, „gitan” şi alte asemenea orori.

Iată că şi romanele cu James Bond fac obiectul vigilenţei acelor „sensitivity readers”, cum se numesc cenzorii de tip nou ce au misiunea de a „plivi” textele. Cărţile lui Jan Fleming păcătuiesc, pretind cenzorii, prin violenţă, o violenţă ce se manifestă şi la nivelul limbajului. O scenă dintr-un club de striptease, când privitorii – masculi – se înfierbântă şi îşi dau în petic, este condensată şi rescrisă în registru neutru. Cuvântul „negru” dispare de peste tot. „Nişte băieţi care beau prea mult” – dispare „care beau prea mult”. Trimiterile la apartenenţa etnică dispar, cu excepţia – fapt curios – personajelor de origine asiatică.

Şi cum pe 13 aprilie s-au împlinit 70 de ani de la apariţia lui Casino Royale, primul roman cu James Bond, lumea a început din nou să se întrebe dacă seria filmelor va continua şi cine îi va lua locul lui Daniel Craig. Da, va continua însă în ce priveşte numele viitorului star – mister complet. Se pare totuşi că, din fericire, nu va fi nici o femeie şi nici un actor de culoare, cum s-a tot zvonit. Problema e alta: cum poate fi adaptat James Bond noilor exigenţe morale, cum poate fi transformat acest personaj misogin, sexist, plin de sine şi mândru de calitatea sa de alb hetero? Aici producătorii şi realizatorii vor trebui să fie extrem de atenţi. Nu mai poate fi acceptat astăzi un Bond – simbol al societăţii patriarhale.

Viitorul film cu James Bond va ieşi probabil la finele lui 2025. Până atunci nu se ştie ce vor mai inventa gardienii corectitudinii politice.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor