Cliff Richard va lansa în noiembrie primul său album din ultimii 14 ani

miercuri, 29 august 2018, 13:30
2 MIN
 Cliff Richard va lansa în noiembrie primul său album din ultimii 14 ani

Cântăreţul britanic Cliff Richard va lansa, pe 23 noiembrie, albumul „Rise Up”, primul său material de studio din ultimii 14 ani, care vorbeşte despre „perioada grea prin care am trecut”, referire la scandalul sexual izbucnit în 2014.

Albumul a fost anunţat la scurt timp după ce Richard a câştigat procesul intentat BBC pentru încălcarea dreptului la viaţa privată, după ce radiodifuzorul a transmis în direct o percheziţie desfăşurată la locuinţa lui din Sunningdale, Berkshire, în timpul anchetei în care a fost cercetat pentru agresiuni sexuale. Un tribunal a decis în luna iulie că BBC a încălcat drepturile lui Richard şi radiodifuzorul a fost de acord să plătească 850.000 de lire sterline cheltuieli de judecată şi daune.

În vârstă de 77 de ani, artistul britanic a înregistrat albumul la Abbey Road Studios din apropierea Londrei. Discul cuprinde un duet cu Olivia Newton John şi patru piese consacrate ale cântăreţului reinterpretate alături de Royal Philharmonic Orchestra, potrivit unui anunţ publicat miercuri pe contul său de Twitter.

„Am ales «Rise Up» ca piesa ce dă titlul albumului pentru că, după perioada grea prin care am trecut, am reuşit să mă ridic din ceea ce părea a fi o mocirlă. Cred că avem titlul potrivit pentru album şi sunt încântat de cum a ieşit”, a declarat el, citat de NME. Cliff Richard speră că noul album va putea să atragă şi un „public nou”. „Daţi-mi o şansă, asta e tot ce putem cere… Închideţi ochii şi ascultaţi. Longevitatea mea ar trebui considerată un plus, nu un inconvenient”.

Cliff Richard, născut pe 14 octombrie 1940, este unul dintre cei mai populari cântăreţi britanici, a cărui carieră muzicală se întinde pe durata a peste cinci decenii. Albumele sale s-au poziţionat pe primele locuri în topul britanic în fiecare dintre primele şase decenii de existenţă a acestui clasament muzical. De asemenea, Cliff Richard ocupă locul al treilea în topul artiştilor cu cele mai mari vânzări de albume în Marea Britanie, după Elvis Presley şi The Beatles.

A colaborat deseori cu trupa de backing vocals The Shadows şi a jucat în filme precum „The Young Ones” şi „Summer Holiday”. Cliff Richard s-a clasat pe locul al doilea la concursul Eurovision din anul 1968 cu piesa „Congratulations” şi a ocupat locul al treilea la Eurovision 1973 cu cântecul „Power To All Our Friends”. Cel mai recent single al său care a ajuns în fruntea topului britanic a fost „The Millennium Prayer”, în 1999. Artistul a fost înnobilat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii în anul 1995.

Comentarii