Concurenţă mare pentru un contract de proiectare

miercuri, 07 martie 2018, 13:45
2 MIN
 Concurenţă mare pentru un contract de proiectare

Un contract al Primăriei Iaşi cu o valoare relativ mică a atras un interes semnificativ în rândul firmelor. Zece ofertanţi s-au înscris la licitaţia pentru proiectarea lucrărilor la 25 de străzi, contractul având o valoare estimată de aproape un milion de lei. În total, în procedură sunt implicate 32 de societăţi, fiecare ofertant având mai mulţi subcontractanţi. Cele 25 de străzi se află în zone precum Copou (12 străzi), Păcurari (trei), Canta (trei) şi Sărărie-Ţicău (şapte). În total, străzile au o lungime de peste 13 km. 

Ofertanţii sunt asocierile Geo Myke – Pro Drum – Proiect Drum, Into – Design Consulting, Ip&Coratza Inginerie RO – Ip Ingegneria – E&G Engineering & Graphics, Search Corporation – Best Consulting şi firmele Simpa Consult, SPC Elite Consulting, Romasco Concept, OMG Construct Proiect şi Explan. Cele mai multe firme participante sunt din Iaşi, iar celelalte sunt din Bucureşti, Cluj şi Oradea. Primăria vrea să proiecteze lucrările la străzile Văscăuţeanu, Victor Babeş, Titu Maiorescu, Nicolae Istrati, aleea Copou, Dumbrava Roşie, Dr. N. Vicol, Pojârniciei, Turcu, George Coşbuc, Alexandru Vlahuţă şi D. Cantacuzino (Copou), Varianta Rediu, Muntenimii şi Munteni (Păcurari), Luca Arbore, Sg. Gr. Ioan şi Lupiţei (Canta), I.I. Mironescu, Simion Bărnuţiu, Ţicăul de Jos, Albineţ, Dochia, Roşcani şi Hotin (Sărărie – Ţicău).

„Având în vedere că străzile din zona Ţicău şi Copou sunt amplasate într-o zonă cu alunecări de teren, pentru stabilirea soluţiei tehnice, se recomandă efectuarea unui studiu geotehnic de detaliu/studiu de stabilitate din care să reiasă elemente suplimentare faţă de cele furnizate de studiul geotehnic elaborat“, se arată în caietul de sarcini. Câştigătorul licitaţiei va executa servicii de proiectare tehnică: expertiză tehnică, diverse studii (topografic, geotehnic, stabilitate, coexistentă), documentaţia de autoizare a lucrărilor de intervenţii, proiectul tehnic pentru autorizarea executării lucrărilor şi alte documentaţii necesare.

De asemenea, pe perioada executării lucrărilor – contract ce va face obiectul unei alte licitaţii – proiectantul desemnat în urma prezentei proceduri va asigura asistenţa tehnică. Valoarea totală estimată a achiziţiei este 882.400 lei, fără TVA. Municipalitatea va anunţa câştigătorul licitaţiei de proiectare în următoarele săptămâni. 

 

 

Comentarii