Conducerea FRF, la izolare

marți, 17 martie 2020, 02:43
2 MIN
 Conducerea FRF, la izolare

 

Cei şase oficiali români care au participat la tragerea la sorţi pentru Liga Naţiunilor s-au autoizolat la domiciliu după ce s-a aflat că preşedinţii de federaţii din Serbia şi Elveţia au fost contaminaţi. Printre ei, preşedintele Răzvan Burleanu, directorul tehnic, Mihai Stoichiţă şi selecţionerul Mirel Rădoi

FRF a anunţat, ieri, că delegaţia forului participantă la Congresul UEFA şi la tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor a intrat în autoizolare la domiciliu, după ce persoane participante la acele evenimente au fost testate pozitiv cu SARS-CoV-2. Delegaţia FRF la Congresul UEFA şi ulterior la tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor a fost formată din Răzvan Burleanu (preşedinte), Radu Vişan (secretar general), Gabriel Bodescu (secretar general adjunct), Mirel Rădoi (selecţioner), Mihai Stoichiţă (director tehnic) şi Gabriel Berceanu (ofiţer de presă al echipei naţionale). Reprezentanţii FRF nu au avut contacte directe cu persoanele declarate infectate, ci doar contact ambiental, în sala de congres. De la acel moment se vor împlini mâine 14 zile, perioadă relevantă pentru apariţia simptomelor, conform autorităţilor sanitare. Cei şase reprezentanţi ai FRF la tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor nu prezintă niciun fel de simptome care ar putea fi asociate cu COVID-19. Ei au intrat în izolare autoimpusă de la aflarea veştilor despre participanţii depistaţi cu coronavirus.

Totodată, managementul FRF a avut contacte reduse cu angajaţii începând cu data de 11 martie. Urmând recomandările autorităţilor române, de la acea dată angajaţii FRF îşi derulează activitatea profesională de acasă, online, şi nu vin la sediul FRF decât pentru chestiuni absolut speciale. ei care au compus delegaţia FRF vor continua să rămână în izolare până la finalul acestei săptămâni.”Preşedintele Răzvan Burleanu va intra marţi, de la domiciliu, în teleconferinţă cu conducerea UEFA, urmând ca ulterior să comunice public deciziile forului continental”, se arată într-un comunicat al FRF.

Sâmbătă, a fost diagnosticat cu coronavirus preşedintele Federaţiei Sârbe de Fotbal, Slavisa Kokeza, iar duminică preşedintele Federaţiei Elveţiene de Fotbal, Dominique Blanc. Oficialul elveţian a primit duminică dimineaţa vestea că este infectat. Bărbatul în vârstă de 70 de ani a fost testat după ce a avut, dintre simptomele cunoscute, dureri de gât şi tuse. În prezent, preşedintele federaţiei este în carantină la domiciliu. El se simte bine, “având în vedere circumstanţele”, notează football.ch. Sediul forului a fost închis duminică dimineaţă.

 

Comentarii