Conest vrea să racordeze la reţea staţiile de încărcare pentru autobuzele electrice

miercuri, 30 noiembrie 2022, 20:39
2 MIN
 Conest vrea să racordeze la reţea staţiile de încărcare pentru autobuzele electrice

Primăria va cheltui circa două milioane de euro pentru lucrări necesare amplasării unor staţii de încărcare electrică. Este vorba despre staţiile care vor fi utilizate pentru încărcarea autobuzelor electrice în zone precum: Rond Copou, Garaj Tudor Vladimirescu, Rond CUG 1, Rond CUG 2 şi Rond Dacia. 

Licitaţia organizată de Primărie a atras un singur ofertant, respectiv Conest. Lucrările vor consta strict în racordarea la reţeaua de energie a staţiilor de încărcare. Recent, pe străzile Iaşului au fost puse în circulaţie, în premieră, autobuze electrice livrate de Solaris, achiziţie fiinf finanţată cu fonduri europene. În următoarele luni, sunt aşteptate la Iaşi şi primele vehicule care vor fi furnizate de către BMC Truck&Bus, în cadrul altui proiect finanţat, de asemenea, cu bani UE. „În bugetele celor două proiecte europene nu sunt prevăzute sume pentru această activitate (lucrări de racordare, n.r.) şi acestea trebuie asigurate de la bugetul local pentru realizarea lucrărilor de instalaţii electrice în vederea racordării la reţeaua de energie electrică pentru alimentarea staţiilor de încărcare rapidă şi lentă a autobuzelor electrice precum şi amplasarea staţiilor”, se arată în caietul de sarcini aferent licitaţiei care, probabil, va fi adjudecată de către Conest.

Prin intermediul a două contracte distincte, Primăria Iaşi a achiziţionat 20 de autobuze Solaris (12 metri) şi alte 24 de vehicule de la BMC, firmă românească aliată cu gigantul chinez ZTE. Însă, zilele trecute, municipalitatea a anunţat că Ministerul Dezvoltării a acceptat spre finanţare, de data aceasta prin intermediul PNRR, un nou proiect pentru achiziţia a încă 25 de autobuze electrice. De asemenea, tot prin PNRR, vor mai ajunge la Iaşi şi alte 18 tramvaie noi. Astfel, în câţiva ani, circa 120 de vehicule din transportul public vor fi noi, respectiv 50 de tramvaie (32 deja contractate şi cele 18 recent aprobate) şi 69 de autobuze electrice (44 deja contractate şi cele 25 recent aprobate).

Ultimii ani au marcat o transformare din temelii a transportului public local, odată cu achiziţia, după 2016, a 100 de autobuze noi (Euro 6) şi punerea în circulaţie în oraş a primelor tramvaie noi de după 1980. Cu toate acestea, transportul public încă are destule deficienţe, de la timpi mari de aşteptare în staţii şi lipsa unor benzi dedicate şi până la vechimea foarte mare a unei bune părţi din parcul de tramvaie. La acest moment, CTP dispune de 126 de tramvaie, 140 de autobuze şi 10 microbuze, deservind nouă trasee de tramvai şi 24 trasee de autobuz. 

Comentarii