Conştient şi inconştient în creaţie

În Antichitate, creatorul este deosebit de artist (meşteşugarul care urmează anumite norme şi imită natura). Creatorul, poetul realizează noul fără să se supună normelor, el este un inventator. Şi în Evul Mediu arta era văzută ca un meşteşug, o tehnică, o pricepere, însă creator cu adevărat era doar Dumnezeu. În Renaştere, artistul devine din imitator al naturii cel ce îşi realizează viziunea (Michelangelo), formând o lume nouă ce vine să completeze natura. În modernitate, arta va însemna creaţie, iar mai recent se va vorbi de creaţie şi în legătură cu alte domenii decât cel artistic, de exemplu în ştiinţă.

Dacă identificăm psihicul uman cu raţiunea, nu rămâne loc pentru inconştient. Însă psihicul presupune şi perimetrul insondabil pe deplin, misterios al inconştientului. Vorbind de o conştiinţă infinitezimală, o zonă obscură, tulbure, un minimum de conştiinţă, la Leibniz regăsim rădăcinile teoriei inconştientului. La fel de departe de inconştientul devenit teorie ştiinţifică al psihanalizei se situează Goethe prin faptul că atribuie orice creaţie demonicului, mai aproape însă de inconştientul miraculos discutat de romantici.

Odată ce inconştientul este teoretizat la nivel ştiinţific de Freud, acesta devine antecameră a impulsurilor şi a dorinţelor refulate (subconştient). Tendinţele, dorinţele refulate se manifestă în anumite moduri. Prin sublimare, acestea se convertesc din acte interzise în acte permise de societate. Întreaga activitate terapeutică a psihanalizei are ca scop aducerea din subterane, în zona clară a conştiinţei, a diverselor fenomene psihice. Canalizată spre acte constructive, energia sexuală poate fi un impuls foarte puternic în creaţie. La baza teoriei sale asupra creativităţii, Freud pune conceptul de „sublimare”; tendinţele, dorinţele sublimate pot fi convertite în opere de artă.

Jung discută despre inconştientul colectiv, alături de cel individual. Inconştientul colectiv şi ancestral cuprinde achiziţiile strămoşilor, ale societăţilor care ne-au precedat. Inconştientul colectiv se exprimă în mituri, religii, opere de artă, simboluri. Toate achiziţiile creatoare realizate de indivizi şi colectivităţi în istorie se păstrează în formă latentă şi condensată în structurile noastre ereditare. Observăm cum sfera conceptului de creativitate este mult extinsă, faţă de definiţia uzuală, atunci când ajungem să considerăm că dispunem de capacităţi creatoare individuale şi colective, personale şi extrapersonale, prezente şi trecute.

În ceea ce priveşte relaţie dintre conştient şi inconştient în procesul creaţiei, unele teorii exclusiviste pun creaţia în seama conştientului ori a inconştientului, în timp ce altele acceptă că la creaţie participă atât conştientul, cât şi inconştientului. Ca reprezentanţii uneia sau a alteia dintre poziţiile extreme, îi putem aminti pe Edison („un lucru cu adevărat nou, o idee vine din văzduh”) sau, la polul opus, pe Poincaré („creativitatea nu e rodul inconştientului, ci o consecinţă a concentrării maxime a întregii noastre personalităţi asupra operei”). Dintre teoriile moderate, putem aminti concepţia anumitor oameni de ştiinţă care consideră intuiţia responsabilă de apariţia neaşteptată a ideii, dar raţiunea ca fiind necesară pentru punerea acesteia în practică. Printre altele, însuşi Einstein spunea că el crede în intuiţie şi inspiraţie, dar că nu s-a simţit îndreptăţit să nu se bazeze uneori pe raţiune.

Mai sus amintitul Paul Valéry va considera că nu există geniu pur inconştient. Inventatorul vede soluţia care e acolo, fără ca nimeni să o perceapă ca atare. După care el face soluţia vizibilă şi celorlalţi. Nimic mai raţional, prin urmare, decât invenţia. Să acţionezi prin ceea ce trebuie. Până şi Kant recunoaşte geniului elementul iraţional; el se referă la geniu ca la o facultate a ideilor estetice (ideea estetică fiind o intuiţie ce rămâne inepuizabilă prin intelect). A crea înseamnă posibilitatea de a forma inconştient intuiţii inepuizabile. Ceea ce e conştiinţă, raţiune în creaţie e ulterior ei.

În prezent şi cu referire la contextul teatral, raportul dintre conştient şi inconştient în crearea de spectacol sau de rol interesează mai ales în ceea ce priveşte relaţia mai generală cu tehnologia. E inevitabil de remarcat cum libertatea actorului pe scenă, dincolo de efortul raţional depus în construcţia rolului, inventivitatea regizorală sau rolul hazardului în ceea ce priveşte destinul unui spectacol nu vor mai fi aceleaşi odată ce tehnologizarea va prima în crearea de spectacol, presupunând norme de scenă mai riguroase, diminuarea factorului emoţional şi un public din ce în ce mai educat (în sensul de conformist relativ la noile norme).

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)