De Sănătate

Punem punctul pe știi

Consultaţii plătite la medicul de familie. Decizia va intra în vigoare pe 3 ianuarie 2018

vineri, 22 decembrie 2017, 02:50
3 MIN
 Consultaţii plătite la medicul de familie. Decizia va intra în vigoare pe 3 ianuarie 2018

O situaţie de criză la care s-a ajuns după ce revendicările docotrilor nu au fost rezolvate de Ministerul Sănătăţii. „În locul unei creşteri a procentului alocat asistenţei medicale primare de la 5,77% la 10% din Fondul Asigurărilor de Sănătate, proiectul de buget pentru anul 2018 prevede o stagnare la 5,8%“, arată organizaţiile medicilor de familie.

Medicii de familie nu vor mai acorda servicii decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) începând de anul viitor, mai exact de pe data de 3 ia­nuarie 2018. În această situaţie, medicii vor fi prezenţi la cabinete, însă consultaţiile vor fi acordate doar contra cost sau pro-bono. Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie au precizat că decizia vine în urma mai multor nemulţumiri care nu şi-au găsit rezolvare, nici în urma protestelor care au fost organizate în oraşele din ţară, sau în Piaţa Victoriei din Bucureşti, unde s-au strâns mai mulţi medici de familie. „La mai bine de o lună de atunci, constatăm că principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvare. Cu excepţia unor minime cosmetizări ale proiectului de contract-cadru viitor, rezultatele discuţiilor purtate în ultima lună sunt doar promisiuni, amâ­nări, prevederi echivoce, propuneri ră­mase în analiză şi refuzuri nejustificate ale propunerilor organizaţiilor medicilor de familie. În locul unei creşteri a procentului alocat asistenţei medicale primare de la 5,77% la 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, administrat de CNAS, proiectul de buget pentru anul 2018 aflat în acest moment în dezbatere în Parlamentul României, prevede o stagnare la 5,8%“, au precizat reprezentanţii medicilor de familie într-un comunicat de presă.

Nemulţumirile medicilor

Medicii de familie din Iaşi susţin că s-a ajuns la această situaţie din mai multe considerente, motivul principal fiind acela că asistenţa medicală principală se află la o margine de sistem, fiind desconsiderat rolul real al său. „Noi, în momentul de faţă, nu suntem luaţi în considerare deşi suntem cei care oferim pacienţilor accesul în sistem, suntem cei mai denigraţi, iar demnitatea de medic ne este profund încălcată. În acest moment, nu mai putem practic să ne exercitam meseria pentru că suntem încorsetaţi în protocoale făcute de Ministerul Sănătăţii şi de alte comisii prin care practic noi plimbăm pacienţii de la un cabinet la altul ca să obţinem scrisori medicale pentru medicaţie, care până acum o puteam da fără probleme. În al doilea rând, suntem puşi în situaţia să le plătim pacienţilor reţetele eliberate în ultimii ani, din cauza imputărilor, iar aici nu vorbim despre sume mici. În al treilea rând este o subfinanţare care se reflectă la toate nivelurile“, a explicat dr. Anca Deleanu, preşedintele SNMF Iaşi. Re­prezentanţii SNMF Iaşi mai spun că deşi iniţial au existat promisiuni că se vor aduce modificări consistente asupra contractului-cadru, acestea au fost minime, fără să rezolve problema de fond.

Astfel, în momentul de faţă este greu de apreciat cât va dura această situaţie, care va avea repercusiuni asupra pacienţilor, care vor trebui să plătească chiar şi pentru o simplă consultaţie. „Trebuie să se înţeleagă că suntem o verigă a sistemului care nici nu am intrat în discuţie, iar medicina primară asigură 70% din consultaţiile date. La medicul de familie ai acces fără restricţii, de câte ori ai nevoie, de câte ori te simţi rău, doar pe baza simptomatologiei, orice persoană alături de restul familiei. De asemenea, în zona rurală, medicul de familie este unicul reprezentant al sistemului medical, iar aceasă reţea de asistenţă medicală primară acoperă toată ţara, nu doar un oraş sau un judeţ“, a completat medicul de fa­milie ieşean.

 

 

Comentarii