Copilul care nu există: zbuciumul unei mame în luptă cu autorităţile şi legile inflexibile

Un libanez s-a trezit tată de la 2.000 km distanţă. Căsătorit cu o româncă, dar despărţiţi în fapt, el a devenit, fără să vrea, „beneficiarul” prezumţiei de paternitate. Conform legii, soţul mamei este tatăl copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei. Acum, pe de o parte, libanezul cere anularea acestei prezumţii, pentru că efectiv nu avea cum să fie tată. De partea cealaltă, încă soţia acestuia încearcă să obţină actele strict necesare pentru ca fiul său să existe în mod legal. Magistraţii Judecătoriei au dat o soluţie provizorie, dar deocamdată nimic nu este bătut în cuie.

R.E.M. s-a căsătorit cu I.K. în 2009 şi s-a stabilit în satul natal al acestuia din urmă, în apropiere de oraşul libanez Tir. Teritoriul de frontieră a Libanului cu Israelul este una dintre cele mai instabile politic zone de pe glob, acolo fiind timp îndelungat unul dintre principalele teatre de război din Orientul Mijlociu. Căsătoria celor doi nu a rezistat, R.E.M. decizând în final să se întoarcă în ţară. Aici, a cunoscut un alt bărbat, alături de care a iniţiat o nouă relaţie. Din aceasta, a rezultat un băiat, D.C., născut în această primăvară, şi a cărui naştere a fost consemnată în registrele Stării Civile în iunie. Tatăl prezumat era însă I.K., potrivit legii, dar acesta nu a vrut să-şi asume copilul, el neputând fi fizic tatăl, pentru că nu s-a văzut cu femeia de prea mult timp şi nici nu a fost în România. În iulie, pe rolul Judecătoriei a fost înregistrată o acţiune depusă de I.K., prin care acesta tăgăduia paternitatea. Prin urmare, copilul nu a putut primi un nume de familie, certificatul de naştere neputând fi emis. Consecinţa legală a fost că băieţelul nu a putut fi înscris în evidenţa unui medic de familie, nu a putut fi vaccinat, nu s-a putut încasa alocaţia de creştere a copilului, iar acesta nu a putut beneficia de nicio facilitate legală sau serviciu social.

Chiar dacă mama copilului nu contestă faptul că I.K. nu este tatăl acestuia, acţiunea de tăgadă a paternităţii se poate prelungi. De altfel, nu a fost stabilit încă nici măcar primul termen al procesului. Ca urmare, R.E.M. s-a adresat instanţei, solicitând atribuirea numelui său de familie copilului. Legea permite instanţei să stabilească numele de familie al copilului, în absenţa acordului celor doi părinţi. Existenţa unui nume de familie este obligatorie pentru a se putea elibera certificatul de naştere. Dată fiind urgenţa situaţiei, magistraţii Judecătoriei au decis ca D.C. să poarte numele de familie „M.”, Starea Civilă putând astfel elibera certificatul acestuia de naştere dacă sentinţa nu va fi atacată în apel. Ulterior, tot Judecătoria urmează să judece acţiunea de tăgadă a paternităţii înaintată de I.K.