Coşmar – cine a demolat un bloc în Tătăraşi: ApaVital, cutremurul sau natura?

O ţeavă spartă a transformat viaţa unor ieşeni într-un coşmar. Blocul în care locuiau a început să se rupă literalmente în bucăţi după ce apa scursă din conducta spartă a transformat terenul de sub fundaţie într-o mlaştină. Departe de a-i ajuta, autorităţile locale au făcut parcă totul pentru ca locatarii să renunţe la orice pretenţie. După doi ani de aşteptare, oamenii au apelat la instanţă.

Au urmat 8 ani de procese de uzură, cu zeci de termene acordate pentru expertize tehnice, obiecţiuni la expertize, amânări, cereri de recuzare a instanţei, cereri de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau alte chichiţe procedurale. Doi dintre reclamanţi au murit în timpul procesului. Alţii au renunţat. Câţiva au strâns din dinţi şi au mers mai departe, plătind taxele de timbru în rate sau făcând credite pentru plata expertizelor şi avocaţilor. O primă sentinţă le-a dat dreptate, dar lupta e încă departe de final.

În 1957, pe strada Spital Paşcanu au fost construite două blocuri de cărămidă, cu un singur etaj. Blocurile au fost racordate la o conductă de fontă de 900 mm, care aducea apa pe sub stradă direct de la staţia Şorogari. Blocurile B1 şi B2 au trecut cu bine peste cutremurele din 1977, 1986 sau 1990. În 2011 însă, locatarii blocului B1 au constatat că pe peretele dinspre conducta ApaVital au început să apară crăpături. În decembrie 2012, pământul a început să mustească de apă, deasupra conductei apărând o baltă de mari dimensiuni.

Terenul a început să se taseze, iar blocul să se încline, iar pereţii să se rupă efectiv pe tronsoane. Două dintre cele 8 apartamente nu mai puteau fi locuite, iar celelalte erau grav avariate. În pereţi apăruseră crăpături prin care se vedea afară, largi încât puteai băga pumnul în ele. O echipă a ApaVital a constatat că intervenise o avarie gravă a conductei, care avea un grad de uzură de 78% şi durata normată de utilizare expirată deja de 25 de ani. Din groapa săpată pentru a ajunge la conductă, echipele ApaVital au scos zeci de cisterne de apă cu noroi, o expertiză ulterioară stabilind o cifră minimă de 40 mc şi una maximă de tre-patru ori mai mare. Până la urmă, conducta a fost reparată, iar patru ani mai târziu avea să fie scoasă definitiv din funcţiune. Problema locatarilor însă a rămas, aceştia aflându-se în situaţia de a nu mai avea unde locui.

Dosarul a stat degeaba un an la Tribunal

O soluţie temporară a venit din partea municipalităţii, care le-a atribuit locatarilor blocului locuinţe de necesitate, pe o perioadă de cinci ani. Condiţiile în care urmau să beneficieze de locuinţele Primăriei erau însă inacceptabile pentru oameni. Urmau să plătească chirie şi trebuiau să se angajeze că vor demara lucrările de consolidare a blocului în decurs de un an. Aceasta, deşi nu se putea spune că blocul se dărâma din vina lor. Oamenii au refuzat, au cârpit crăpăturile şi au apelat la singura soluţie rămasă, instanţa. În iulie 2014, cazul ajungea pe rolul Tribunalului. Locatarii cereau despăgubiri pentru apartamentele distruse şi plata de către vinovaţi a chiriilor din locuinţele unde trebuiseră să se mute. În postura de reclamanţi se regăseau Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi ApaVital.

La Tribunal, dosarul a stat un an de zile, timp în care singurul lucru obţinut de reclamanţi a fost eşalonarea plăţii taxelor de timbru, reducerea acestora sau scutirea, în funcţie de situaţia financiară a fiecăruia. În mai 2015, Tribunalul şi-a dat seama că nu el ar fi trebuit să judece cazul şi a trimis dosarul la Judecătorie. Aici, instituţiile ieşene s-au dat peste cap pentru a ieşi din cauză. Primăria a invocat faptul că serviciile de apă-canal nu îi intră în atribuţii, iar ApaVital nu se află în subordinea sa. ApaVital a încercat să paseze cartoful fierbinte în curtea CJ, susţinând că nu face altceva decât să administreze conductele, dar eventualele despăgubiri trebuie plătite de proprietar. Or, proprietarul era CJ. La rându-i, CJ a arătat că întreg serviciul de apă-canal este gestionat de ApaVital şi nu poate fi scos răspunzător de faptul că societatea nu-şi face treaba. În paralel, expertize peste expertize încercau să demonstreze că era normal ca blocul să se dărâme, spargerea conductei neavând niciun rol în aceasta.

O expertiză depusă de Primărie concluziona că deteriorarea zidăriei s-ar fi produs din cauza cutremurelor din 1977, 1986 şi 1990. Cum de trecuseră mai bine de 20 de ani de la ultimul cutremur înainte ca zidul să înceapă să se crape, nu se mai menţiona. După cum nu se explica nici cum de blocul geamăn, B2, nu avea nicio problemă. Situarea blocului pe versant a fost şi ea identificată drept cauză a surpării, din nou, fără a se explica de ce nu s-a întâmplat nimic cu blocul vecin. Pe acelaşi versant, la doi paşi, se află secţia Clunet a Spitalului de Pneumoftiziologie, o clădire încă mai veche decât blocul B1, ai cărei pereţi însă sunt întregi. În imediata apropiere a celor două blocuri din 1957 au fost realizate în ultimii ani mai multe investiţii imobiliare, blocuri ANL şi „Complex Zorilor” la deal, respectiv „Apartamentele Zorilor” la vale, gard în gard cu blocurile vechi. Acestea nu prezintă nicio problemă structurală vizibilă.

Un strat de agrilă prăfoasă

Într-o altă expertiză, depusă la dosar de ApaVital se susţinea că într-adevăr, terenul de fundaţie se tasează, dar nu din cauza scurgerilor de apă din conductă. De vină ar fi fost stratul de argilă prăfoasă, adânc de 15 metri, pe care era construit blocul. Expertiza arăta că ApaVital făcuse verificări în teren în 2011, constatând că n-ar fi existat scurgeri de apă, dar imobilul se tasa totuşi accelerat. O problemă ar fi fost reprezentată de faptul că măsurile constructive privind fundarea pe terenuri dificile nu fuseseră respectate la edificarea blocului. Măsurile în cauză fuseseră însă stabilite în 1992, iar blocul data din 1957. Altă problemă ar fi fost reprezentată de „geomorfologia specifică sonei de deal”, apele pluviale fiind dirijate către blocul B1. Burlanele ruginite, jgheaburile neetanşe şi rigolele înfundate ar fi condus la acumularea de apă în sol. Din nou, nu se explica de ce blocurile alăturate nu aveau nicio problemă, indiferent de vechimea şi de gradul de îngrijire a lor.

Magistraţii Judecătoriei au apreciat că, dat fiind momentul apariţiei fisurilor din pereţii blocului şi concluziile diferitelor expertize, responsabilitatea revine cu certitudine ApaVital. Societatea a fost condamnată în octombrie 2020 la plata către şase locatari sau urmaşii acestora a unor despăgubiri în valoare totală de 251.328 euro. Încă aproximativ 70.000 de lei au reprezentat costurile expertizelor şi onorariile avocaţilor la plata cărora a fost obligată de asemenea ApaVital. Sentinţa a fost atacată de furnizorul de servicii de apă-canal, Tribunalul dispunând în iulie anul trecut trimiterea dosarului înapoi la Judecătorie, pentru rejudecare. Şi această decizei a fost atacată de ApaVital cu recurs. În plus, societatea a cerut sesizarea ÎCCJ cu soluţionarea unei chestiuni de drept. Curtea de Apel a respins ambele cereri, menţinând decizia Tribunalului. Ca urmare, după 8 ani, dosarul se va întoarce la Judecătorie.