Crimă într-un bloc din Alexandru cel Bun: bărbat înjunghiat mortal de unchi

luni, 13 mai 2019, 01:50
1 MIN
 Crimă într-un bloc din Alexandru cel Bun: bărbat înjunghiat mortal de unchi

Un bărbat a fost înjunghiat mortal ieri după-amiază într-un apartament situat în cartierul Alexandru cel Bun.D. Nelu, în vârstă de 42 de ani, a fost găsit mort într-o locuinţă de pe strada Muşatini.

Din primele informaţii, el a fost înjunghiat cu un cuţit de unchiul său, în vârstă de 80 ani. Apelul la 112 s-a făcut în jurul orei 14.40. La faţa locului au ajuns poliţiştii criminalişti, care au prelevat probe.

Crima a avut loc în locuinţa unchiului, intr-un apartament de pe strada Musatini nr.17, bloc R4, la etajul trei. Fapta ar fi fost comisă pe fondul consumului de alcool. Nepotul se afla în vizită la unchiul său în momentul producerii incidentului, între cei doi izbucnind o ceartă.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă de la SMURD care a încercat să îl salveze pe bărbat, însă în cele din urmă a fost declarat decesul.

„Prezenta multiple plăgi la nivelul feţei, antebraţului, la ambele mâini, dar şi subclavicular, aceasta fiind şi cea mai profundă. Au fost iniţiate manevre de resuscitare, dar nu a răspuns, fiind declarat decesul“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. (M. OLARIU, A. DÎSCA)

 

Comentarii