Cu cine va pleca Mihăiţă de mânuţă la partiduleţul lui Ponta?

marți, 19 iunie 2018, 01:50
3 MIN
 Cu cine va pleca Mihăiţă de mânuţă la partiduleţul lui Ponta?

Râdeaţi voi de Ponta şi de trupa lui de saltimbanci politici cu care îl tot ameninţă pe Dragnea, dar, din ce şuşotesc pe la Bucale în ultima vreme comunicatorii mai pricepuţi ce îşi duc veacul pe lângă politichia de Dâmboviţa, cică acesta chiar ar pregăti ceva lovituri pe piaţa de profil, la alegerile locale şi apoi parlamentare din 2020.

De-un par egzamplu, s-a tot vorbit de faptul că premarele ieşean va ateriza în curând în acest partid, pentru că în rest cam toate uşile i-s încuiate. Iar codoş al acestei împreunări cică este nimeni altul decât fostul dipotat Jakob Ban, cel care la Hora Unirii din iarnă de la Iaşi îl plimba pe Ponta pe la biserici şi prin mulţime, ca pe urs, dar şi ca să fie el văzut, să nu se mai bârfească cum că a ajuns neica-nimeni în şanţ. În fine, altundeva voiam să ajungem: cică Ponta ar fi bătut palma cu mai mulţi premari importanţi din ţară aleşi pe listele PSD, mulţi dintre ei fiind oricum nemulţumiţi de guvernul partidului pe motiv că le-a tăiat fonduri la greu prin noul cod fiscal. Iar dintre oraşele mari cică pe listă ar fi premarele Iaşului şi, zice-se, cel al Constanţei. Aşa că, dacă mai vine vorba de Ponta, mai lăsaţi miştourile deoparte şi staţi cu ochii pe băieţică ăsta: devine din nou periculos!

Şi ce ieşean mai vrea o tură la Brusăl, dacă se poate? Că dacă nu, atunci nu…

Şi dacă tot veni vorba despre partiduleţul lui Ponta şi despre legăturile lui cu Iaşul, haideţi să vă mai povestim despre una din ograda asta cu orătănii în bătătură. Cică tot la o mare lovitură ar spera, la alegerile de anul viitor, şi europarlamentarul ieşean Divan, cel dat afară de Dragnea din partidoi. O candidatură a acestuia pe listele, cât de nesigure or fi ele, ale partidului lui Ponta se va putea cimenta însă doar dacă protectorul politic al lui Divan, fostul vicepremier Vasile Dingo de la Cluj, va bate palma cu Ponta, alături de toată aripa ardeleană a partidoiului, de la Sălaj până la tata socru din Timişoara. Oricum, din ce am auzit, cică Divan şi-a făcut deja plinul în cei 9 ani de mandat de europarlamentar, în care veniturile de aproape 20.000 de euroi pe lună, cu tot cu sume forfetare, au fost zice-se investiţi cu cap. Dar, în fine, despre astea mai vorbim şi altădată: deocamdată rămânem la politichie. De ce? Păi, că e mai cu veselie…

PS: Nu ştim dacă aţi auzit, dar ieri a fost la Bucureşti, într-o vizită ce s-a dorit discretă, adjunctul şefului diplomaţiei americane. La plecare, singura declaraţie a acestuia a fost legată de justiţia din România, despre care a spus că acum este foarte solidă. Hopaa: semne rele pentru Dragnea-Tudorel şi planurile lor?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

 

 

Comentarii