Cum a încercat un grup de olteni din Dolj să dea peste cap slujba de la Mitropolie. Ce spune primarul

joi, 15 octombrie 2020, 02:00
4 MIN
 Cum a încercat un grup de olteni din Dolj să dea peste cap slujba de la Mitropolie. Ce spune primarul

Slujba de hramul Sfintei Parascheva a fost umbrită de o serie de incidente pe care Jandarmeria Română nu le-a clarificat până la momentul închiderii ediţiei. Doar primarul Chirica a spus că scandalul a fost creat de un grup de olteni.

 Încă de dinainte de ora 9.00, când a început oficial slujba, cei aproximativ 300-400 de protestatari care au fost în ultimele zile aproape seară de seară în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-au aşezat în grupuri mici în jurul perimetrului impus de jandarmi creat pentru a delimita cele 500 de locuri pe scaune, distanţate la 1,5-2 metri unul de celălalt.

La un moment dat, după nici o oră din slujbă, un grup de 60 de protestatari a intrat în mijlocul piaţetei, fără ca nimeni să îţi explice de unde au ajuns acolo. Fără să poarte măşti şi să respecte vreo distanţare socială, făcând live-uri pe Facebook, fluturând steaguri, filmându-se pe ei şi mulţimea din jur, aceştia au pătruns până în mijlocul spaţiului amenajat, în mijlocul celor care stăteau pe scaune. După mai multe negocieri între preoţi şi jandarmi, aceştia au fost invitaţi în curtea Catedralei Mitropolitane pentru a purta „negocieri suplimentare”, şi au acceptat imediat, eliberând spaţiul. În curtea catedralei, însă, aceştia au forţat intrarea în rândul de pelerini care se întindea cu respectarea normelor sanitare aflate în vigoare. Jandarmii au asistat neputincioşi la manifestarea de forţă a protestatarilor şi au acceptat ca aceştia să stea în rând, aproape de finalul acestuia, şi i-au lăsat în final să se închine la moaştele Sfintei Parascheva.

Până la închiderea ediţiei, jandarmeria nu a oferit nicio explicaie pentru felul în care a gestionat situaţia, lămurindu-se a preciza doar neoficial că au fost filmaţi şi identificaţi cu toţii şi vor fi sancţionaţi. Protestele de la Iaşi nu s-au oprit aici: după terminarea slujbei şi eliminarea perimetrului şi restul protestatarilor care s-au strâns în faţa Mitropoliei au început să se certe cu forţele de ordine şi să ceară să fie lăsaţi să se aşeze la rând. După câteva zeci de minute tensionate, aceştia s-au aşezat la rând deşi, conform prevederilor în vigoare, nu aveau dreptul pentru că nu erau din Iaşi. Nici la această decizie nu a dat Jandarmeria vreo explicaţie oficială, deşi „Ziarul de Iaşi” a încercat să îi contacteze de mai multe ori atât pe colonelul Ion Sandu, comandantul Grupării Mobile de Jandarmi din Bacău, cât şi pe purtătorul de cuvânt, Alexandru Mormenchi.

În cursul zilei de ieri a apărut şi informaţia, pe surse neoficiale, că s-ar fi dat un ordin de ministru la nivelul Ministerul Afacerilor Interne pentru a permite ca pelerinii din alte judeţe să poată participa la pelerinajul de la Iaşi, dar acest lucru a fost infirmat de Raed Arafat într-o conferinţă de presă. Primarul Iașului, MIhai Chirica, a declarat miercuri seară, la Digi24 TV, că este vorba de două grupuri de olteni veniți din Dolj și care ”par să fi venit cu un scop precis, să facă scandal”. Spre seară, cei care se aşezau la rând erau din nou legitimaţi de jandarmi şi poliţişti, iar cei care nu aveau domiciliul în Iaşi nu le era permis să se aşeze la rând. La ora 20.00, Jandarmeria a venit cu singurul punct de vedere oficial, în care nu spune nimic de amenzi şi nu explică nici lanţul de decizii. Apreciază doar că au gestionat situaţia bine, că au evitat „o escaladare a violenţei care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creştină”. „Mulţumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecţie sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi faţă de cei care puneau în pericol siguranţa celorlalte persoane prezente”, au spus jandarmii.

Citește șiVIDEO: Oamenii care protestează în faţa Mitropoliei nu se dau plecaţi chiar şi după terminarea slujbei

Citește și: FOTO-VIDEO: Momente de dezordine în faţa Mitropoliei. Zeci de oameni au forţat intrarea la moaştele Sfintei Parascheva

Citește și: Ultima gardă, în Vinerea Mare. Mitropolitul Teofan a premiat medicii morți în lupta anti-COVID

Citește și: Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit ferm în favoarea respectării măsurilor de protecţie sanitară

Comentarii