De Business

Punem punctul pe știi

Cum a reuşit Iaşul să treacă în faţa Clujului în topul atractivităţii la investiţii în IT

joi, 25 iunie 2020, 01:50
4 MIN
 Cum a reuşit Iaşul să treacă în faţa Clujului în topul atractivităţii la investiţii în IT

Un clasament realizat de divizia de specialitate Financial Times în domeniul serviciilor de informaţii ne situează pe locul II în Europa la atractivitatea investiţiilor în IT, în urma Skopje şi înaintea Clujului.

Iaşul se află printre cele mai rentabile oraşe din Europa pentru investiţiile new-tech. Oraşul nostru se situează pe locul 2 la categoria cost-effectiveness (n.r.-eficienţa costurilor) în clasamentul „Tech Cities of the Future 2020/21”, axat pe găsirea acelor oraşe europene cu cele mai promiţătoare perspective de investiţii start-up, tehnologie şi inovare. Iaşul este urmat de Cluj-Napoca, pe primul loc poziţionându-se Skopje, capitala Macedoniei de Nord. Topul a fost realizat recent de divizia de specialitate Financial Times în domeniul serviciilor de informaţii (fDi Intelligence), în parteneriat cu TNW (The Next Web) – o companie de media, evenimente şi informaţii bazate pe noile tehnologii şi startup-uri. În acelaşi clasament european, Bucureştiul a fost desemnat drept unul dintre oraşele tehnice ale viitorului, clasându-se pe locul 7 la indicatorul overall performance (n.r.-performanţă generală), obţinând cel mai mare punctaj al oraşelor din Europa Centrală şi de Est. Datele au fost colectate pentru 76 de locaţii, sub cinci indicatori: potenţial economic, inovaţie şi atractivitate, performanţa ISD (investiţii străine directe), eficienţa costurilor şi mediul de pornire.

Ce reprezintă pentru Iaşi?

Dan Zaharia, fondatorul Fab Lab Iaşi, arată că rezultatul obţinut de Iaşi are o importanţă deosebită pentru imaginea pozitivă a oraşului. Consideră că este o confirmare a faptului că Iaşul are un climat foarte atractiv şi pe viitor pentru investiţiile străine. „Prezenţa Iaşului în acest clasament reprezintă un rezultat al poziţionării constante a oraşului nostru ca un magnet pentru industria IT&Outsourcing. Sperăm ca în următorii ani să plusăm la mai mulţi parametri de performanţă, pentru a rămâne în atenţia marilor companii care doresc să îşi extindă prezenţa în această regiune din Europa”, a precizat Dan Zaharia. Cu multe persoane având înaltă calificare, orientate către tehnologie, alături de impozite corporative mici, industria IT din Iaşi a crescut rapid. În prezent, sunt angrenaţi în acest sector peste 11.000 de angajaţi.

Răzvan Voica, cofondatorul Şcolii Informale de IT, apreciază că Iaşul a trecut prin câteva faze de maturizare a pieţei IT extrem de similare cu cele parcurse de Cluj. Şcoala Informală de IT este prezentă în cele mai mari hub-uri IT din ţară, printre care Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Craiova. „Prin natura proiectelor în care am fost antrenat, am avut oportunitatea în ultimii zece/unsprezece ani să observ îndeaproape evoluţia Iaşului cu preponderenţă pe zona de tehnologie şi IT&C. De la dinamica generată de venirea pe piaţa românească a unor jucători internaţionali binecunoscuţi, respectiv extinderea companiilor româneşti în ambele oraşe, şi până la tehnologiile şi abilităţile foarte similare căutate în sfera forţei de muncă”, a spus Răzvan Voica pentru „Ziarul de Iaşi”.

Cum se explică locul II

„Cu toate că anii 2012 – 2014 au fost marcaţi de o tendinţă destul de accentuată a oamenilor de a migra cu mare uşurinţă spre companiile nou-venite care ofereau ceva în plus, mă bucur că această fază a fost depăşită. În ultimii ani, dinamica angajaţilor din IT a devenit una mult mai statornică, iar aderarea la anumite branduri se face exclusiv pe bază de potrivire culturală. Totodată, nu pot să nu remarc şi să mă bucur de numărul crescând de iniţiative/proiecte, atât private, cât şi ataşate companiilor de IT, menite să hidrateze ecosistemul IT ieşean cu resurse proaspete şi să complementeze sistemul universitar. Aşadar, oraşul Iaşi a primit un loc binemeritat în topul realizat de către cei de la fDi/TNW. Locul inferior pe care se clasează Clujul consider că reflectă în bună măsură costurile mai ridicate legate de operaţionalizarea majorităţii palierelor de business: chirie, salarii, trai, servicii şi altele”, a subliniat Răzvan Voica.

“Calitate la preţuri convenabile”

După Dan Radu, editor PINmagazine – revista industriei regionale de IT&Outsourcing -, apariţia Iaşului într-un top european la categoria «bun de investit» este îmbucurătoare. „Genul acesta de topuri realizate de analişti prestigioşi ajută la orientarea investitorilor din new-tech”, a menţionat el. „Categoria la care suntem pe locul 2 în Europa, cost-effectiveness, având Clujul imediat după noi, este un trigger important pentru cineva care doreşte să investească sau să se extindă pe pieţele emergente. E un indicator care spune că poţi obţine calitate la preţuri convenabile. Salariile puţintel mai mici din Iaşi şi anumite costuri legate de administrativ sau operaţional ne-au ajutat să fim în acest top, dar trebuie să fim atenţi că e un avantaj iluzoriu, pe termen mediu sau lung se pierde, apar alte pieţe unde costurile de producţie pot fi mici. Oricum, ne-ar fi ajutat şi mai mult să fim în topul legat de startup-uri”, a accentuat Dan Radu. 

SURSA FOTO:  Birds Eye View

 

 

 

 

 

Comentarii