Cum să mimezi cu succes în politică

Se poate observa, în viaţa politică, o adevărată voluptate a mimării. O performanţă remarcabilă a reuşit recent premierul Ciucă atunci când a mimat că vorbeşte cu Ion, robotul promovat pe post de consilier. Dacă am înţeles bine, conversaţia n-a avut loc cu adevărat, deoarece replicile robotului erau preînregistrate, şi de fapt nu el dădea replica pentru că încă nu fusese pus în funcţiune. E un frumos exemplu de potemkiniadă, adusă la standarde moderne. Pretinsa conversaţie între prim-ministru şi „consilier” nu este însă mai puţin interesantă. Întrebat de „robot” ce e România, Ciucă dă un răspuns (mă rog, se face că dă) memorabil: „România este o ţară frumoasă cu oameni frumoşi”. Imediat, gândul mi-a zburat la Dan Puric, în a cărui peltea ideologică „oamenii frumoşi” joacă un rol important. Formula circulă, o regăseşti la te miri cine şi e mană cerească pentru discursurile naţionaliste. Concluzia se impune de la sine: acesta este nivelul intelectual al lui Ciucă şi al celor de la vârful puterii, mai sus de Dan Puric ei n-au ajuns şi nici nu pot ajunge.

Există şi alte moduri de a mima un răspuns. Dăunezi, cu ocazia vizitei în Bulgaria, Iohannis a avut o scurtă întâlnire cu ziariştii. O jurnalistă i-a pus o dublă întrebare: a) ce crede despre incidentul cu drona americană doborâtă în Marea Neagră b) de ce sunt secrete datele privind costurile călătoriilor prezidenţiale cu un avion de lux. După câteva secunde de bărbătească încordare şi matură chibzuinţă, preşedintele a răspuns că incidentul cu drona este foarte grav. A mai adăugat câteva cuvinte după care a ignorat complet întrebarea despre costurile călătoriilor. A mimat, nu-i aşa, că nu auzise întrebarea. Atitudinea sa arată un total dispreţ faţă de presă şi faţă de concetăţenii săi. Arată totodată şi un deficit de inteligenţă, pentru că altcineva, mai dotat intelectual, ar fi putut „inventa” un răspuns care să-l scoată, onorabil, din încurcătură. Să nu uităm că Iohannis e un profesionist al mimării: de pildă, a tunat şi a fulgerat împotriva PSD pentru ca apoi să binecuvânteze intrarea acestui partid la guvernare şi alianţa cu PNL.

Aşa cum falsificatorii de tablouri introduc pe piaţă pânze care îi pot înşela pe cumpărătorii de bună credinţă, la fel partidele noastre ne procopsesc cu falsuri de oameni politici. Aceste surogate de politicieni mimează că au doctorate, că au făcut stagii în străinătate, că averea lor nu e a lor, ci a nevestelor, că au principii, că se sacrifică pentru binele ţării etc. Mimează că organizează concursuri corecte şi, în realitate, îşi aduc în posturi călduţe rubedeniile şi pilele. Se fac că desfiinţează pensiile speciale, iar când le ajunge cuţitul la os şi riscă să piardă bani europeni, dau vina pe USR. Trimit nulităţi la filialele ICR din străinătate, după un simulacru de audiere în parlament. Iohannis se bate cu pumnul în piept că va fi necruţător cu plagiatorii după care se face că plouă când e vorba de Ciucă şi Bode. Se vor mai mima alegeri în universităţi, când se pare că rectorii pot fi aleşi pe viaţă? Da, fiindcă toată lumea ţine la aparenţe. E important să se mimeze – la toate nivelele – democraţia, ca să nu facem figură proastă în ochii Occidentului.

„Ţara lui pseudo”, numea un scriitor, în urmă cu câteva decenii, România. Pseudo-rivalitatea între PSD şi PNL s-a transformat într-o pseudo-alianţă PSD-PNL. Avem aici condiţii perfecte pentru creşterea partidului AUR? Bineînţeles, dar ce-are a face: după alegeri şi pesediştii, şi peneliştii vor jura, cu mâna pe inimă, că au combătut cu toate puterile extremismul.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor