Cum va muta China în conflictul deschis de Rusia împotriva Ucrainei şi a occidentului

Cum putem observa în ultimele intervenţii militare ale Rusiei, în special în Ucraina, Georgia şi Cecenia, doctrina rusă de geopolitică pune un accent pe zonele-tampon, pentru a proteja acele zone considerate centrale; iar ulterior zonele-tampon pot să devină zone centrale şi să aibă nevoia de propriile zone-tampon; pornind de la premisele acestei doctrine, Putin a spus că „graniţa Rusiei nu se termină nicăieri”. Aceasta ambiţie de expansiune (în numele „securităţii”) este foarte bine rezumată în cartea „Fundamentele geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei”, al cărei autor este Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin. Bazându-se pe un naţionalism fanatic, Dughin a considerat că Rusia nu numai că trebuie să anexeze toate statele ortodoxe şi să supună toate statele aflate la graniţa acestora, ci trebuie să „demonteze” China, deoarece China este privită ca un stat inerent inamic.

Dughin argumentează că, „din moment ce China a renunţat la socialismul ţărănesc sănătos, aceasta a realizat reforme economice care au pus-o într-un compromis profund cu Occidentul” (А. Дугин, Основы геополитики : геополитическое будущее России, Москва, Арктогея, 1997, pp. 232-233.) şi că China este „cel mai periculos vecin geopolitic al Rusiei la sud şi o bază geopolitică a atlantismului” (ibidem, pp. 359-360).

Deşi, în momentul de faţă, China nu doar că nu a devenit „o bază geopolitică a atlantismului”, ci, din contră, din 2018 este într-un război comercial cu SUA, Dughin a avut dreptate despre un lucru, anume baza economică a Chinei este comerţul extern, aşa cum este şi în cazul Japoniei sau al Coreei de Sud. Deoarece ţările est-asiatice sunt dens populate, sărace în resurse naturale şi pline de zone muntoase nearabile, singura resursă de care acestea pot beneficia o reprezintă resursa umană, adică oamenii de ştiinţă, ingineri şi muncitori calificaţi şi disciplinaţi. Dezvoltarea economică a Chinei nu este altceva decât o repetiţie, la o scară mult mai largă, a dezvoltării economice a Japoniei.

Ţinând cont de cele enunţate mai sus, putem afirma că societatea chineză, dacă doreşte să prospere şi să nu se întoarcă la sărăcia cruntă, nu poate renunţa la comerţul extern şi la relaţia cu Occidentul, aşa cum nici societăţile occidentale nu se mai pot întoarce la epoca în care nu depindeau de produsele chinezeşti şi de piaţa chinezească. China este primul partener comercial al UE, al treilea partener comercial al SUA şi al doilea partener comercial al Japoniei; în timp ce Rusia este numai al zecelea partener comercial al Chinei. Prin urmare, dacă economia este principalul factor de influenţă în politica externă a unei ţări, o reapropiere sino-americană ar fi inevitabilă; sunt convins că războiul comercial dintre China şi SUA care a început în 2018 este numai un proces de reechilibrare a puterilor dintre cele două ţări, deşi recunosc că nu ştiu când şi cu ce preţ se va încheia acest episod.

Citiţi materialul integral pe republica.ro