De Business

Punem punctul pe știi

Cumătrul lui Chirica nu mai e interesat de Hotel Traian

„Nu cred că mai particip, acum să-mi dea banii înapoi, garanţia, pentru că mi-au oprit banii ilegal”, susţine Vasile Puşcaşu, cel care deţine motel Bucium.

vineri, 03 august 2018, 01:50
5 MIN
 Cumătrul lui Chirica nu mai e interesat de Hotel Traian

În urma unor peripeţii ce ţin de insolvenţa firmei lui Dănuţ Prisecariu, Hotelul Traian din centrul oraşului Iaşi este scos la licitaţie, luna aceasta, pentru a doua, la preţul de 5,5 milioane de euro. Prima licitaţie a fost organizată în luna martie anul acesta, iar cel care adjudecase atunci clădirea a fost Vasile Puşcaşu. El deţine Motel Bucium şi Unistil. 

Acesta însă nu a putut intra în posesia lui deoarece Primăria a dat peste cap licitaţiile. Fiind declarat monument istoric din anul 2004, statul român are dreptul de preemţiune asupra imobilului, motiv pentru care lichidatorul judiciar format din consorţiul BDO Business Restructuring SPRL şi Casa de Insolvenţă Rava SPRL – filiala Bucureşti era obligat să anunţe statul, , prin Ministerul Culturii, că organizează licitaţie pentru acest imobil. Cum nu a făcut acest pas, Primăria Iaşi a sesizat Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi de ilegalitatea primei licitaţii, motiv pentru care vânzarea a fost anulată. Atunci, nimeni din Primărie nu a dat un răspuns concret de ce anume a făcut acest pas.  Doreau edilii municipiului să participe la licitaţie sau nu? Puşcaşu, cel care trebuia să fie acum proprietar de drept asupra imobilului spunea în luna martie că nu crede că Primăria are 5 milioane de euro pentru a achiziţiona hotelul Traian. Nici ieri reprezentanţii Primăriei nu au dat un răspuns clar cu privire la participarea la licitaţie, mai exact, dacă vor să cumpere hotelul ori nu. „Potrivit legii, Municipiul Iaşi poate lua o decizie privind participarea la această licitaţie abia după ce Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, îşi va fi exercitat sau nu dreptul de preempţiune. Până în acest moment Municipiul Iaşi nu a primit de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi o comunicare oficială cu privire la această achiziție. În situaţia în care Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi ne va comunica faptul că nu îşi exercită dreptul de preempţiune, conducerea Municipiului Iaşi va analiza oportunitatea achiziţiei respective, ţinând cont de resursele financiare disponibile. O eventuală participare a Municipiului Iaşi la licitaţie va trebui însă, în mod obligatoriu, aprobată de Consiliul Local”, a declarat Dan Postolea, purtător de cuvânt interimar în cadrul Primăriei.

Puşcaşu s-a răzgândit

Omul de afaceri, care este şi cumătrul primarului Chirica, a plătit atunci 550.000 de lei, adică 10% din valoarea totală. El spune acum că s-a răzgândit şi că acum are alte planuri şi priorităţi. „Nu prea mai sunt interesat, după ce s-a întâmplat atunci. Nu au fost corecţi cu mine, nu mi-au adus la cunoştinţă toate datele. Nu cred că mai particip, acum să-mi dea banii înapoi, garanţia, pentru că mi-au oprit banii ilegal”, a spus în cursul zilei de ieri Vasile Puşcaşu. Omul de afaceri dorea să cumpere acest imobil şi să-i păstreze activitatea hotelieră. În luna martie ne declara că intenţiona să facă doar o renovare şi că motivul pentru care a licitat pentru Hotel Traian era faptul că îşi dorea un business şi în zona centrală. Traian este scos la licitaţie pe 8 august, la ora 15 de către administratorul judiciar, consorţiul BDO Business Restructuring SPRL şi Casa de Insolvenţă Rava SPRL – filiala Bucureşti, acest consorţiu fiind lichidatorul debitoarei Turism Moldova SA, patronată de Dănuţ Prisecariu. Până în luna martie a.c, acesta deţinea şi hotelul Astoria, clădire care a fost scoasă la licitaţie odată cu hotelul Traian şi care a fost adjudecat de Cristian Stanciu, patronul FEG. Licitaţia din 8 august are loc la sediul lichidatorului, la Bucureşti şi scoate la vânzare un teren intravilan în suprafaţă de 2.442 mp şi constructie plus teren intravilan în suprafată de 92 mp, preţul de pornire a licitatiei fiind de 5.550.000 euro, exclusiv TVA. Conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, „monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în conditiile exercitării dreptului de preemţiune ale statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării”.

Astoria a fost cumpărat fără probleme

Amintim cititorilor că hotelul Astoria a fost adjudecat de Stanciu cu suma de 2,5 milioane de lei. „Intentia noastră este să menţinem activitatea de unitate hotelieră şi să optimizăm business-ul. În corelare cu aceste obiective vom face şi o analiză investitională şi de management pentru perioada următoare. Plata se face în 30 de zile prin transfer bancar, eu am plătit la licitaţie doar cei 10%, adică garanţia (n.r. 250.000 de lei)”, a precizat după licitaţie pentru „Ziarul de Iaşi”, Cristian Stanciu. Cele două hoteluri au mai fost scoase odată la licitaţie în 2016, la un preţ mai mic decât cel de anul acesta. De exemplu, Stanciu a dat cu 500.000 de euro mai mult decât se cerea pe hotel acum doi ani. Dănuţ Prisecariu, cel care încă deţine Hotelul Traian e stabilit în prezent în Canada. Firma sa, Turism Moldova se află de mai mulţi ani în faliment, iar au scos la vânzare cele două hoteluri de lux pentru a acoperi creanţele. În 2016, aceste au fost scoase la licitaţie cu 7 milioane de euro, mai exact cu 2 milioane de euro Hotel Astoria şi cu 5 milioane de euro Hotel Traian. Prin societatea Turism Moldova, Dănuţ Prisecariu operează hotelurile Grand Hotel Traian (68 de camere) şi hotelul Rapsodia (150 de camere) din Botoşani. Pe fondul problemelor financiare, Turism Moldova, ce provine din privatizarea unei fostei întreprinderi de stat în 1991, a intrat în insolvenţă la propria cerere pe data de 23 septembrie 2014, cu dorinţa de a implementa un plan de reorganizare prin care să achite eşalonat principalele creanţe. Însă potrivit tabelului definitiv, Turism Moldova mai are de plătit creanţe de peste 39 de milioane de lei. Din anul 2001 până în 2003, Dănut Prisecariu, fostul proprietar SC Alimentara SA şi Tele M, a achizitionat de pe piaţa Rasdaq şi de la Ministerul Turismului acţiunile deţinute la SC „Turism Moldova” SA, devenind proprietarul societăţii care avea în patrimoniu Hotelul Traian. Cele două hoteluri lipite fac parte dintr-o clădire construită în 1882 după proiectele inginerului francez Gustave Eiffel. Hotelul Traian din Iaşi a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004. 

 

 

 

 

 

 

Comentarii