Curtea Constituţională, invocată în procesul de la Iaşi al şefei reţelei de certificate de handicap false pentru pensii

Eugenia Daniela Huţanu a înfiinţat în 2006 o asociaţie umanitară care a obţinut din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului dreptul de a depune dosare pentru persoanele care nu se puteau deplasa nici personal şi nici prin membrii familiei. Scopurile asociaţiei aveau să se dovedească însă mult prea puţin „umanitare”. În februarie 2013, la Parchetul de pe lângă Tribunal a fost înregistrat denunţul unei ieşence care reclama că în martie 2012 Huţanu îi propusese să o ajute să obţină un certificat de handicap contra sumei de 500 de lei. „Clienta” era suferindă de inimă, aşa că a acceptat.

După o vreme însă, Huţanu nu i-a mai răspuns la telefon, ceea ce a determinat-o pe femeie să depună o plângere penală. Procurorii aveau să reţină că după ce a aflat de acest lucru, Huţanu ar fi urgentat obţinerea certificatului de handicap, acesta fiind eliberat la sfârşitul lunii februarie 2013, deşi bolnava nu ajunsese niciodată în faţa Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

Unei alte femei, Alina Panaitescu, încadrată în gradul III de handicap, Huţanu i-a propus să-i obţină un certificat pentru gradul II, contra sumei de 1.100 de lei. Ar fi urmat să depună în numele Alinei Panaitescu, angajată a Spitalului de Boli Infecţioase, acte care atestau afecţiuni mai grave decât cele de care suferea în realitate. În martie 2013, o altă afacere a fost încheiată în termeni asemănători cu Maria Roman, contra sumei de 300 de lei.

Rechizitoriul procurorilor a ajuns în instanţă abia după aproape 6 ani de anchetă, în 2019, Huţanu fiind trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, iar Panaitescu şi Roman, pentru cumpărare de influenţă. Magistraţii Tribunalului au decis condamnarea Eugeniei Huţanu la 2 ani de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Cele două cliente au fost condamnate la câte 1 an şi 4 luni, cu suspendarea pe un termen de încercare de câte 3 ani şi 4 luni.

Deşi pedepsele erau relativ uşoare, sentinţa a fost atacată de Panaitescu şi Huţanu cu apel. Huţanu a cerut excluderea din rechizitoriu a interceptărilor telefonice dispuse de procurori şi, implicit, achitarea, prevalându-se de o decizie a Curţii Constituţionale (CCR) din ianuarie 2018. La rândul său, Panaitescu a invocat prescrierea răspunderii penale, invocând tot o decizie a CCR din 2018. La acea dată, CCR declarase ca neconstituţională prevederea din Codul Penal conform căreia „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndelinirea oricărui act de procedură în cauză”.

Neconstituţionalitatea articolului a fost interpretată de Panaitescu drept abrogare. Prin urmare, termenul de prescriere a răspunderii penale, de 8 ani, se împlinise la sfârşitul lui 2020. Argumentele amândurora au fost respinse însă de magistraţii Curţii de Apel. Interceptările telefonice au fost considerate valabile ca mijloace de probă, iar în ce-o privea pe Panaitescu, judecătorii au considerat că textul de lege aplicabil ar fi vechea formă a Codului Penal, cea din 1969.

Conform acesteia, termenul de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură comunicat împricinatului. „Or, în acest interval de timp au fost îndeplinite mai multe acte procedurale care i-au fost comunicate, respectiv a dobândit calitatea de suspect, ulterior de inculpat şi s-a dispus şi trimiterea sa în judecată. Aceste acte procedurale au efect întreruptiv. Interpretarea dată în practica judiciară şi în doctrină este unanimă cu privire la faptul că, ulterior deciziei Curţii Constituţionale nu a operat o înlăturare a prescripţiei, ci o analiză a cazurilor de întrerupere în conformitate cu cele expuse de Curtea Constituţională”, au argumentat judecătorii. Sentinţele iniţiale au fost menţinute.