Dăncilă: Senatorul Nicolae Moga, de la Constanţa, propus pentru Ministerul de Interne

luni, 15 iulie 2019, 16:19
1 MIN
 Dăncilă: Senatorul Nicolae Moga, de la Constanţa, propus pentru Ministerul de Interne

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD că s-a validat propunerea lui Nicolae Moga, senator din Constanţa, pentru a prelua funcţia de ministru de Interne.

”Am propus CEx schimbarea ministrului Afacerilor Interne cu senatorul Nicolae Moga de la Constanţa. Am luat act de dorinţa ALDE de a schimba la Ministerul de Externe pe domnul Teodor Meleşcanu cu doamna Ramona Mănescu şi am propus pentru funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice pe Mihai Fifor, având în vedere că ne apropiem de finalul interimatului”, a anunţat Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

În plus, Dăncilă a anunţat că pentru portofoliul de vicepremier pe probleme economice interimatul se finalizează la jumătatea lunii august.

”Vom avea o altă discuţie privind aceast portofoliu şi, bineînţeles, sunt ministerele pe care le vom evalua în continuare”, a mai spus Dăncilă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii